VIDEO. Bilanțul inundațiilor din Valea Jiului: 200 de case afectate și 40 de oameni blocați

Data publicării:
inundatii valea jiului

Au fost inundaţii puternice pe şoselele din Valea Jiului. Apele au urcat până aproape de parbrizele maşinilor. Viiturile au intrat în gospodării şi chiar în apartamentele de la bloc. Apa a fost atât de mare încât a ajuns până la clanţe.

Din cauza ploilor torențiale, părâul Slătioara s-a umflat, canalizarea orașului nu a mai făcut față, iar viitura de pe versanți a adus cu ea pietre și noroi.

Cel mai afectat a fost cartierul Aeroport din Petroșani, aflat în cea mai joasă zonă a orașului. Apa a intrat în subsolurile a 30 de blocuri. În 4 dintre ele, au fost inundate toate apartamentele de la parter. Oamenii spun că nu mai pot recupera nimic din case.

Peste 200 de pompieri din Hunedoara, dar și din mai multe județe învecinate, îi ajută pe localnici. Le scot apa din case cu 30 de motopompe și 14 autospeciale.

„Acționăm în 4 localități din Valea Jiului. Evacuăm apa din subsolurile blocurilor și din locuințele oamenilor aici la Petroșani, la Lupeni de asemenea din casele oamenilor și din subsolurile blocurilor”, afirmă Adrian Avram, comandant, Detașament Pompieri Petroșani.

Inundaţiile din Valea Jiului vin după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică, zona a fost lovită de grindină care a distrus sute de autoturisme, zeci de acoperișuri, dar și culturile oamenilor.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri