VIDEO | Comună devastată de a doua tornadă în 15 ani

Data actualizării: Data publicării:
tornada

O nouă tornadă a lovit comuna Făcăeni din Ialomiţa, la 15 ani de când a fost devastată de un fenomen similar. Aseară, vijelia puternică a durat aproape două minute, a doborât peste 100 de pomi şi a distrus o mie de metri de solarii.

Tornada a durat mai puţin de două minute, dar a distrus tot ce a întâlnit în cale.

Localnică: Totul distrus! Solarul cu castraveţi, solarul cu ardei, cu roşii.
Reporter: Nu se mai recuperează nimic?
Localnică: Nu ştiu. Nu. Este foarte, foarte afectat.

Localnicii spun că vârtejul a afectat mult casele de lângă pădure.

Zece mii de euro a investit familia Stroescu în sere. Le-au ridicat în urmă cu două luni cu mari eforturi. Intenţionau să facă un proiect, să obţină fonduri europene şi să-şi extindă afacerea. Acum, totul este una cu pământul deși este vorba despre cadre metalice, foarte rezistente, ancorate în ciment.

Petria Stroescu, proprietarul serelor: Într-un minut şi câteva secunde, foarte scurt, a fost tornadă mică. A venit de la pădure, de la Braţul Borcea, a urcat spre sat. A fost Poliţia la faţa locului, a fost de la Primăria locală, au fost de peste tot, au văzut.
Reporter: Ce v-au spus autorităţile? Vă vor ajuta să vă recuperaţi pagubele?
Petria Stroescu: Nu ne-a spus nimeni nimic.

Douăsprezece gospodării au fost afectate în total: ţiglele de pe case au fost smulse de tornadă, gardurile distruse şi copacii seceraţi.

Localnică: Vâjâitul să zic, un minunt, un minut şi jumătate, totul foarte rapid a fost. Cum a încetat ploaia, a început un vânt foarte puternic. Stând în casă m-am ridicat că am văzut caisul că se lasă. Până să mă ridic de pe fotoliu s-a rupt caisul.

Din cauza vijeliei, refugiul din staţia de autobuz a fost aruncat peste gard.

Slt. Lăcrămioara Chirea, purtătorul de cvânt al ISU Ialomiţa: Bucăţi de ţiglă au fost desprinse de pe acoperişurile a circa 12 imobile, refugiul unei staţii de autobuz a fost afectat de rafalele de vânt, folia în suprafaţă de circa 200 mp de pe solariile unei gospodării s-a desprins de pe structura metalică şi aproximativ 60 de plopi şi 60 de sălcii din pădurea de la marginea localităţii au fost afectaţi.

Făcăeni a mai fost lovit de o tornadă puternică în august 2002. Atunci, 33 de case au fost distruse complet şi alte 395 distruse parţial, trei persoane au murit şi 14 au fost rănite. O pădure de salcâmi de 120 de hectare a fost afectată.

Citiți și:
Prognoza meteo pentru intervalul iunie - august

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri