EXCLUSIV. Proprietarul oilor: Vasul rusesc e de vină!

Data publicării:
vase bosfor

Proprietarul celor 8.800 de oi aflate pe vasul cargo care s-a lovit joi de o navă de patrulare rusească susţine că în Turcia s-a început o anchetă în acest caz şi că autorităţile ar fi ajuns la concluzia că de vină ar fi vasul militar. Iată ce a declarat Mahmoud Karazi, în exclusivitate pentru Digi24:

„A fost ceaţă, acolo, în Bosfor, şi s-a lovit vaporul încărcat cu animale vii de la Midia spre Aqaba şi s-a lovit de o navă militară rusească. Nava lor ( a ruşilor - n.r) nu avea voie să stea acolo, era un loc interzis, făceau nişte exerciţii acolo şi nu aveau voie. De vină este vaporul militar. Aşa au constatat turcii”, a spus proprietarul oilor.

Reporter: Au început o anchetă, ştiţi ceva?

Mahmoud Karazi: Da, au început în Turcia, da, sigur, cu militarii lor, cu salvamarii. Cum, ei n-au văzut nava că vine aproape de ei? Au atâtea aparate, e navă militară, e altceva.

Reporter: Comandantul navei dacă l-ar fi văzut ( vaporul rusesc - n.r.) ar fi putut să evite coliziunea?

Mahmoud Karazi: Da, sigur, dacă vedea, sigur! Nava are de toate (sisteme radar - n.r.), cum să nu? Ei ( militarii ruşi - n.r.) pot să vadă alte nave, dar alte nave ( comerciale - n.r.) nu pot vedea nava lor.

Reporter: Acum urmează să fie adus vaporul, înapoi, la reparaţii?

Mahmoud Karazi: La reparaţii, da, da, sigur!

Reporter: La reparaţii unde anume va fi dus, exact?

Mahmoud Karazi: Cred la Şantierul Midia sau la Şantierul Constanţa.

Reporter: Aduceţi animalele înapoi?

Mahmoud Karazi: Le aducem înapoi, le îmbarcăm, le asigurăm. (...) Dau animalele jos, închiriem alt vapor”.

Citiți și: 

Incident în Marea Neagră |Nava cu oi se întoarce în România

"Bătălia de la Ovine" | Cele mai reușite glume de pe rețelele de socializare

O navă cu oi plecată din România a scufundat un vas militar rusesc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri