Anchetă după agresarea în Capitală a două tinere din Siria

Data publicării:
val islamic - GettyImages-52350019

Parchetul Judecătoriei Sector 2 a anunțat vineri că a înregistrat acest dosar penal pentru infracțiuni precum loviri și alte violențe. Totul se întâmplă după ce în urmă cu două zile, pe 30 martie, două tinere de origine siriană au fost agresate, spun anchetatorii, în Capitală. Se aflau pe Calea Moșilor, era trecut de ora 17:00, moment în care pe trotuar, cinci persoane, probabil tinere, s-au apropiat de cele două, le-au smuls vălul de pe față și le-au tras de păr. Victimele nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă acum dosarul penal a fost deja înregistrat. De menționat că niciuna dintre fete nu a depus până acum plângere la Poliție sau la Parchet.

Investigatorii Poliției și ai Parchetului îi caută pe presupușii agresori, însă ca dosarul să meargă mai departe ar fi fost bine ca tinerele să fi depus plângere.

Deocamdată se fac cercetări, polițiștii și procurorii vor merge în acea zonă și vor încerca să obțină imagini de pe camerele de supraveghere și să stea de vorbă cu eventuali martori oculari.

Joi, asociația „Surori Musulmane din România” a transmis un comunicat în care își exprima „profunda îngrijorare pentru situația critică la care s-a ajuns în societatea românească, pe fondul portretizării eronate în media a atacurilor teroriste”. Asociația a relatat despre cazul celor două tinere, pe care îl pune pe seama faptului că la nivelul opiniei publice nu se face diferența între teroriști și musulmanii de rând.

„Astfel s-a ajuns ca două fete tinere (18 ani), ce purtau vălul islamic au fost atacate în plină stradă, în timpul zilei, în zona Moșilor, de un grup de trei băieți și două fete. Fetelor le-au fost smulse vălurile și au fost bătute, rănite la cap, la mâini etc. Cu greu, un bărbat a intervenit pentru a le salva de agresori. În urmă cu trei ani, spre exemplu, aceste cazuri erau cu totul excepționale, însă numai de la începutul acestui an au fost semnalate trei cazuri diferite de fete agresate, însă acesta este de departe cel mai grav”, declară asociația.

De asemenea, potrivit Asociației, părinții uneia dintre fete ar fi fost să depună plângere la poliție, dar li s-a dat de înțeles că demersurile lor ar fi „cam inutile”.

 „Musulmanii aflați pe teritoriul României sunt pașnici, mai mult de jumătate dintre ei sunt cetățeni români, născuți și educați aici. Nu ne dorim o divizare a societății române, ne dorim să trăim în pace, la fel ca și până nu de mult, să nu mai auzim astfel de cazuri repetate”, se mai spune în comunicat.  

Comunicat: Condamnăm atacul a 2 fete tinere musulmane în BucureștiAsociația Surori Musulmane din România își arată...

Posted by SuroriMusulmane on Thursday, March 31, 2016

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri