Jandarmul-cămătar Corcodel. Ce au descoperit procurorii în sertarele biroului lui și ce spun martorii

Data actualizării: Data publicării:
corcodel cu spatele

Comandantul din Jandarmerie care dădea bani cu camătă subalternilor era proprietarul a peste 100 de hectare de teren şi a zeci de apartamente. Procurorii antimafia au găsit în locuinţa şi în biroul său de la sediul Jandarmeriei zeci de contracte de vânzare-cumpărare din care rezultă că devenise un mic latifundiar. Martorii audiaţi în dosar spun că averea şi-a făcut-o pe seama subordonaţilor împrumutaţi cu zeci de mii de euro. Cine nu plătea camăta la timp rămânea fără casa şi terenul oferite drept garanţie. Un muzician şi un şofer din Jandarmerie erau folosiţi ca interpuşi pentru această afacere, spun procurorii. 

Contractele de vânzare-cumpărare găsite acasă şi în biroul lui Marian Corcodel arată că ofiţerul ar fi proprietarul a peste un milion de metri pătraţi de teren arabil şi intravilan.

Alte documente scot la iveală că ar fi făcut tranzacţii cu zeci de apartamente şi case.

În declaraţia de avere publicată anul trecut nu apar toate aceste bunuri, ci doar trei hectare de pământ, două case şi venituri din agricultură de 90 de mii de euro pe an.

Martorii spun că averea ar fi făcut-o din garanţiile luate pentru împrumuturile acordate cu camătă.

Declaraţiile martorilor

„În cazul în care cineva solicita să fie împrumutat cu o sumă de peste 1.000 euro, Marian Corcodel cerea să încheie contracte de împrumut, ce erau garantate cu bunuri mobile sau imobile ale celui împrumutat", au declarat martorii.

Comandantul bazei logistice lua şi altfel de garanţii, spun anchetatorii. Băuturi scumpe şi ceasuri, pentru împrumuturile de până la 1000 de euro.

Reţeaua construită de comandantul bazei logistice era extinsă până la nivelul nivelul muzicanţilor din Garda de Onoare a Jandarmeriei, şoferilor şi angajaţilor de la Agenţia Naţională Antidrog. Aveau rol de interpuşi. Conform anchetei, de protecţia lor se ocupa un fost ofiţer de la serviciul secret al Ministerului de Interne, adică chiar cel care trebuia să sesiseze dacă în Jandarmerie aveau loc nereguli.

 

Martorii le-au mai povestit şi alte nereguli procurorilor. Marian Corcodel îşi crease un adevărat parc auto chiar în curtea bazei sportive a unităţii din Băneasa. Acolo erau parcate toate maşinile oferite drept garanţie pentru împrumuturile date.

Mulţi dintre subordonaţii săi au rămas pe drumuri şi chiar fără cardul de salariu.

„Marian Corcodel retrăgea sume în numerar, întrucât i se comunica şi codul PIN. Retragerile erau făcute de acesta personal sau de interpuşi. Unul din ei deţinea la un moment dat zeci de carduri pe care i le dădea Marian Corcodel şi retrăgea sumele de bani de la bancomatul din incinta unităţii”.

Comandantul Bazei logistice a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar averea sa a fost pusă sub sechestru.

Citiți AICI alte știri pe aceeași temă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri