Corespondență din Berlin. Merkel: Continuaţi reformele anticorupţie

Data actualizării: Data publicării:
original_vizita_in_germania_-_19_iunie_2017_5iohannis merkel

Aflat în vizită oficială în Germania, preşedintele Klaus Iohannis a fost felicitat de cancelarul Angela Merkel pentru lupta anticorupţie din România. În ceea ce-l privește, şeful statului român a spus că vrea o relaţie şi mai strânsă între Berlin şi Bucureşti, având în vedere că Germania este primul partener comercial al României. Jurnalistul Digi24 Raluca Lunculescu a urmărit, la Berlin, declaraţiile celor doi oficiali.

România a făcut progrese importante de la aderarea la Uniunea Europeană, inclusiv în lupta anticorupţie şi în privinţa statului de drept. În acelaşi timp, am subliniat că, dacă va avea loc o încetinire a acestor progrese, desigur că nu va fi bine, va trebui să analizăm anumite lucruri. De aceea este important ca procesul reformelor să continue şi ştiu că preşedintele României sprijină continuarea reformelor. De aceea, vreau să-i mulţumesc pentru angajamentul de care a dat dovadă în spiritul democraţei şi al statului de drept”, a spus cancelarul german.

Relaţia cu Germania este pentru România nu doar una de importanţă strategică, este şi o relaţie privilegiată şi, cu siguranţă, una dintre cele mai importante pe care le avem, iar doamna cancelar şi cu mine ne-am propus să păstrăm această relaţie şi să o îmbunătăţim. Aş menţiona că Germania a rămas cel mai important partener comercial pentru România. Avem creştere constantă de peste 10% în ultimii ani. Este notabil şi cred că arată că suntem nu doar apropiaţi politic, ci şi economic”, a spus Klaus Iohannis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri