Dan Voiculescu cere eliberarea condiționată

Data actualizării: Data publicării:
dan voiculescu stambandu-se

Magistrații de la Judecătoria Sectorului 5 decid, marți, dacă Dan Voiculescu va fi sau nu eliberat condiționat. Procurorii DNA se opun eliberării, mai ales că penitenciarul Rahova a dat aviz negativ.

Un coş mare de supermarket, plin cu lucrări ştiinţifice. Peisaj mai puţin obişnuit pe holurile instanţelor de judecată. E o scenă care a avut loc la judecătoria sectorului 5. Coşul cu lucrări a fost adus la solicitarea procurorilor anticorupţie, care se opun eliberării lui Dan Voiculescu. 

Procurorul DNA a cerut amendarea Penitenciarul Rahova pentru că nu a trimis copii ale cărţilor „pretins ştiinţifice” scrise de acesta. Avocaţii lui Dan Voiculescu au depus la instanţă mai multe cutii cu manuscrise şi lucrări scrise de Voiculescu din 1974 până în 2016.

Ședinţa de judecată fiind întreruptă până la ora 16.00 pentru ca procurorul să le studieze.

După ce a fost încarcerat, Dan Voiculescu a scris, în mai puţin de un an şi jumătate, zece cărţi: „Omenirea, încotro?", „Dezvoltarea economică durabilă", „A patra cale", „Efecte de antrenare a investiţiilor străine în economia românească 1990-2014", „Economia românească", „Investiţii străine directe - vector al dezvoltării economice", „Managementul riscului în accesarea şi gestionarea fondurilor europene", „Clasa de mijloc - teoria şi practica antreprenorială", „Consideraţii asupra teoriei lui Maslow - Participare la conferinţe naţionale şi internaţionale" şi „Teoria valorii - Participare la conferinţe naţionale şi internaţionale". Şapte dintre acestea au recomandări de la profesorul Dumitru Miron, fost decan al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din ASE.

În dosarul ICA au mai fost condamnaţi fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare. Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiţionat în 26 septembrie, după ce a executat doi ani din pedeapsă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...