Deputatul Cătălin Rădulescu, condamnat pentru corupție

Data actualizării: Data publicării:
radulescu

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru coruptie. Decizia este definitivă.

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins apelurile formulate de Direcţia Naţională Anticoruptie si de Cătălin Rădulescu şi a menţinut decizia din 30 martie prin care deputatul a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, potrivit news.ro. 

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut luni, la ultimul termen de judecată, condamnarea lui Rădulescu la trei ani de închisoare cu executare.

Avocatul lui Cătălin Rădulescu a cerut achitarea deputatului pentru ambele fapte, iar în cazul în care s-ar dispune o pedeapsă cu închisoarea, aceasta să fie sub minimul special, cu suspendare, doar pentru fapta de acte comerciale incompatibile cu funcţia.

Deputatul Cătălin Rădulescu a arătat, în ultimul cuvânt, că a fost “târât” în acest proces de cei pe care i-a atacat zece ani şi că a contestat decizia de condamnare pentru a nu i se pune “emblema de corupt şi de penal”.

Cătălin Rădulescu a fost trimis în judecată în aprilie 2014, de procurorii DNA, care l-au acuzat că, în perioada ianuarie 2013 - februarie 2014, s-a ocupat şi de administrarea şi controlul societăţii comerciale SC Concordia Con Strade, activitate incompatibilă cu funcţia de deputat.

Procurorii l-au mai acuzat pe deputatul PSD că, la 27 august 2013, în cadrul unei întâlniri cu un manager de proiect, privind construirea unei parcări pentru un supermarket din Piteşti, i-a promis acestuia 10.000 lei. În schimbul banilor, funcţionarul trebuia să semneze procesul verbal de recepţie, fără reducerea devizului cu suma de 50.000 de lei pentru lucrările prost executate. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri