DNA verifică mai multe contracte ale CNADNR

Data publicării:
agerpres

Raportul Corpului de Control a fost întocmit pe vremea fostului ministru al Transporturilor Iulian Matache, însă a ajuns la DNA la finalul anului trecut.

Acum, procurorii anticorupție au luat la verificat mai multe contracte găsite cu probleme de inspectorii Corpului de Control.

Unul dintre ele este cel semnat în 2012 cu firma Data Control pentru montarea mai multor instalații de cântărire a TIR-urilor în punctele de trecere a frontierei. Valoarea contractului era de 1 milion de lei, însă din cele 16 instalații doar 14 au fost montate deoarece CNADNR nu a hotărât timp de aproape un an unde să le amplaseze: la Jimbolia, Moravița sau la Calafat.

Inspectorii au descoperit și niște prejudicii ca urmare a administrării defectuase a acestui contract. Este vorba despre un prejudiciu de 15.000 de euro și 300.000 de lei pe lună.

Un alt contract verificat este cel pentru construirea centurii municipiului Târgu-Jiu, mai exact realizarea a 20 de kilometri de centură despre care Corpul de Control al Ministerului Transporturilor spune că nu se va încadra în valoarea din contract și, în plus, va fi o depășire a termenului.

Mai este verificat și un contract de asistență juridică. Inspectorii atrag atenția asupra unei facturi care a fost plătită către firma Rațiu și Rațiu în aprilie 2013. Corpul de Control arată că doi dintre avocații acestei firme au încasat pentru serviciile pentru o lună peste 500.000 de lei.

Firma Raţiu & Raţíu a transmis un punct de vedere:

„Afirmația Corpului de Control conform căreia doi dintre avocații acestei firme au încasat pentru serviciile pentru o lună peste 500.000 de lei nu corespunde realității. Factura în cauză, în suma de 418.323 lei, la care se adăuga TVA, este corespunzătoare unui număr de 733 (șaptesutetreizecișitrei) de ore prestate de 9 (nouă) avocați. Serviciile juridice prestate de cei 9 avocați au presupus:

- Studiul documentelor de contractare și implementare a lucrărilor privind 6 loturi de autostradă; în mod concret, au fost studiate 778 de documente contractuale și corespondente specifice derulării contractelor FIDIC, însumând un număr de 32.183 de pagini

- Analiza pretențiilor financiare formulate de antreprenori și consultanți împotriva CNADNR în urma derulării respectivelor contracte de execuție de lucrări

- Participare la negocierile derulate între CNADNR, antreprenori și consultanți

- Redactare de documente, respectiv: rapoarte de analiză juridică privind pretențiile financiare formulate în legătură cu fiecare lot de autostradă, minute de negociere, proiecte de acte adiționale.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri