Dosarul Mineriada. Ion Iliescu ar fi refuzat negocierile de teamă să nu fie împușcat

Data publicării:
ion iliescu mineriada

Ion Iliescu ar fi refuzat orice negociere pentru a dezamorsa situaţia din Piaţa Universităţii, unde zeci de mii de oameni au protestat săptămâni bune înainte de Mineriada din iunie 1990. Andrei Pleşu, Ion Caramitru şi Mircea Dinescu au povestit la parchet cum au încercat să negocieze o întâlnire cu preşedintele CPUN, însă Ion Iliescu a refuzat. Condiţia manifestanţilor era transmiterea în direct a discuţiilor, dar Ion Iliescu nu a acceptat, spunând că îi e teamă că va fi împuşcat.

Stenograma integrală a şedinţei Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională din aprilie 1990 se regăseseşte în dosarul Mineriadei, trimis acum în judecată. Discuţiile sunt considerate relevante, spun procurorii militari, deoarece arată adevăratele intenţii ale conducerii de atunci: să suprime cu orice preţ mişcările de stradă. Mai ales că manifestanţii erau nemulţumiţi de deciziile recente, aşa cum au explicat martorii audiaţi.

„Principalul mesaj al demonstranţilor din Piaţa Universităţii era împotriva comunismului şi se dorea organizarea de alegeri libere pentru Parlament şi funcţia de peşedinte al României. O foarte mare nemulţumire era faptul că FSN, constituit imediat după 22 decembrie 1989, s-a transformat în partid politic, contrar promisiunilor iniţiale, şi participa la alegerile legislative”, afirmă Victor Rebengiuc.

Imediat după alegerile câştigate de FSN a apărut ideea organizării unei întâlniri, tocmai pentru a evita escaladarea conflictului.

„Am fost împreună cu domnul Caramitru şi cu domnul Hăulică într-o tentativă de a organiza un dialog între Piaţă şi preşedintele Ion Iliescu. Au fost negocieri de două săptămâni, n-am reuşit pentru că de fiecare parte se puneau condiţii pe care partea cealaltă nu le accepta”, spune Andrei Pleşu, scriitor.

Mircea Dinescu, audiat şi el în calitate de martor, a explicat de ce negocierile au eşuat.

„Ion Iliescu a refuzat, pe motiv că cei din Piaţa Universităţii sunt înarmaţi şi vor să îl împuşte şi sincer părea speriat. Mie mi s-a părut ridicolă situaţia şi i-am spus lui Ion Iiliescu că voi sta eu şi cu Ion Caramitru în faţa lui. (...) Atunci am avut imaginea manipulatorului manipulat, manipulatorul fiind Ion Iliescu”, afirmă Mircea Dinescu.

Deşi negociată asiduu, întâlnirea a fost anulată chiar în momentul în care trebuia să înceapă, după ce Ion Iliescu ar fi refuzat transmiterea în direct a discuţiilor, aşa cum ceruse delegaţia celor din Piaţa Universităţii. Peste câteva zile începeau violenţele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri