Dragoș Tudorache, pentru Digi24: MAI începe reorganizarea DIPI

Data actualizării: Data publicării:
dragos tudorache

Începe reorganizarea serviciului secret al Ministerului de Interne. Anunţul a fost făcut, într-o declarație pentru Digi24, de ministrul Dragoş Tudorache. Evaluarea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă a început imediat după preluarea mandatului, în urmă cu trei săptămâni.

„Am trecut la această evaluare, am şi finalizat-o în această săptămână, iar de săptămâna viitoare vom începe să pregătim cadrul acestei reorganizări”, a declarat Dragoș Tudorache.

După preluarea mandatului la Ministerul de Interne, ministrul Tudorache spunea într-o conferință de presă că în primul rând vrea clarificarea zonei de competenţă a DIPI, astfel încât să nu mai existe suprapuneri cu celelalte servicii ale statului care se ocupă de activităţi informative sau contrainformative.

Potrivit unor surse din minister, citate de presă la mijlocul lunii trecute, una dintre variantele aflate în analiză ar fi fost militarizarea structurii de informaţii.

Situaţia de la DIPI este cea care a dus la demisia fostului ministru de interne Petre Tobă, după ce DNA a deschis o anchetă penală împotriva foştilor şefi ai structurii de informaţii. Procurorii DNA au cerut aviz pentru începerea urmăririi penale faţă de Petre Tobă pentru favorizarea făptuitorului.

Procurorii DNA îl acuză pe Tobă că a refuzat, în mod discreţionar, declanşarea procedurii de declasificare parţială a unor documente care ar fi dovedit deturnările de fonduri din bugetul DIPI. Anchetatorii susţin că lipsa de transparenţă în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinaţiei legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securităţii naţionale.

În luna mai 2016, fostul vicepremier Gabriel Oprea, şeful DIPI Nicolae Gheorghe şi adjunctul său Nelu Zărnică au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, complicitate la abuz în serviciu şi deturnare de fonduri în formă continuată.

Ministrul Dragoş Tudorache spune că există cadru legal pentru desecretizarea unor documente cerute de DNA în ancheta de la serviciul secret al MAI. Oficialul spune că procurorii au cerut, din nou, desecretizarea unor rapoarte referitoare la cheltuirea fondurilor pentru misiuni ale Departamentului de Informaţii de Protecţie Internă, iar această nouă solicitare este în curs de examinare.

„Există un cadrul legal pentru gestiunea unor astfel de cereri, în acest moment suntem în această analiză şi în momentul în care vom finaliza analiza şi vom vedea dacă sunt sau nu întrunite condiţiile, vom lua şi decizia şi o vom comunica colegilor de la DNA”, a declarat Dragoș Tudorache pentru Digi24. El a confirmat că a primit o nouă cerere în acest sens din partea procurorilor.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri