Horia Simu, afaceri pe axa Franța-Rusia

Data actualizării: Data publicării:
horia simu

SCI Allegra este, conform datelor Registrului de comerţ şi companiilor din Franţa, o societate civilă imobiliară. Înfiinţată în iunie 2011, compania urma să cumpere şi să închirieze bunuri şi drepturi imobiliare, să ia credite şi să facă demersuri pentru a deveni asociat sau acţionar la orice societate de profil.

Asociaţi în firmă sunt Horia Simu, soţia lui, Raluca, şi directorul general, Charles Giscard D'Estaing.

Nepotul fostului preşedinte al Franţei, Valery Giscard d'Estaing, trăieşte în Elveţia, şi este consultant financiar, specializat în afaceri imobiliare.

În 1996, a fost condamnat de Curtea de Apel din Lyon la doi ani de închisoare cu suspendare şi la plata a 150.000 de franci pentru fraudă fiscală. În prezent, conduce 13 firme specializate în plasamente financiare, localizări imobiliare şi activităţi de holding.

În două dintre cele 13 firme, Charles Giscard D Estaing este asociat cu magnatul rus, Pavel Kosolobov, fost director al Băncii comerciale şi de investiţii CentroCredit din Moscova, proprietar al unui concern rus specializat în agricultură, activităţi imobiliare şi în tehnologie.

Într-o poziţie oferită Digi24, omul de afaceri Horia Simu recunoaşte că nepotul fostului preşedinte al Franţei este prietenul său şi partener în firma care a cumpărat vilele de pe Coasta de Azur. "Domnul Charles Giscard d' Estaing este administratorul acestei societăţi şi suntem într-o relaţie de prietenie. SCI ALLEGRA este o societate imobiliară franceză, care nu are altă activitate decât deţinerea celor două imobile pe teritoriul Franţei.”

Supranumit Bancherul Cuprului, Horia Simu este pe locul doi în topul despăgubirilor acordate de ANRP, cu suma de 128 de milioane de euro. El a fost trimis în judecată în trei dosare, dintre care două sunt legate de despăgubiri ilegale.

Procurorii DNA susţin că, în octombrie 2009, Horia Simu, prin offshore-ul cipriot Rosintaly Management Limited, a cumpărat de la un intermediar drepturile litigioase pentru un teren din Constanţa. Cele 25 de hectare fuseseră cumpărate de intermediar, de la o moştenitoare, cu 100 de mii de lei. El i le-ar fi vândut lui Horia Simu, cu 700.000 de euro.

Horia Simu spune însă că: „Lotul de teren a fost achiziţionat cu 1.500.000 de euro din surse proprii ale Rosintaly (afaceri curente)"

Procurorii susţin că „după încheierea contractului de cesiune, martorul (…) a constatat că terenul a fost identificat eronat (…) în raportul de expertiză judiciară întocmit, în sensul că terenul era situat la o distanţă considerabilă faţă de municipiul Constanţa şi nu se situa în intravilanul acestuia, aşa cum Simu Horia crezuse iniţial."

Sursa: Rechizitoriu DNA

În decembrie 2010, exact în ziua în care dosarul a fost înregistrat la ANRP, Primăria Constanţa ar fi transmis offshoreului cipriot Rosintaly Management Limited că terenul nu mai este în extravilan, ci în intravilanul municipiului. Valoarea parcelei de 25 de hectare a crescut.

Apoi, Comsia Centrală a ANRP a desemnat un evaluator care ar fi fost mituit cu 5000 de euro să calculeze preţul terenului.

Iar în acelaşi timp, offhsoreul cipriot a cedat 10% din drepturile litigioase asupra terenului, printr-un intermediar, consilierului de stat de la Palatul Cotroceni, Daniel Moldoveanu, şeful Comunităţii Naţionale de Informaţii. Ulterior, acelaşi lucru s-ar fi întâmplat cu alte 15% din drepturi, care ar fi ajuns, tot prin intermediar, la Gabriel Surdu, şeful de atunci al RAAPPS, şi la Dorin Cocoş.

400.000 de euro, prin intermediar, ar fi ajuns şi la Crinuţa Dumitrean, preşedintele ANRP şi al Comisiei Centrale de Despăgubiri.

Reporter: Ce este în neregulă în aceste dosare, ce vi se pare dvs nedrept?

Horia Simu, om de afaceri: Ce este nedrept, este inversat cauzalitatea şi sunt acoperiţi autorii morali ai acestui dosar.

Reporter: Care ar fi aceia?

Horia Simu, om de afaceri: Îmi menţin declaraţia. Domnul Daniel Moldoveanu.

În februarie 2011, preţul terenului de 25 de hectare este stabilit de expert la 8.750.000 de euro. Mai mult cu 7.715.000 de euro decât preţul real, afirmă procurorii.

În mai, Comisia Centrală a ANRP aprobă suma şi emite titlul de despăgubire.

Pe 21 iunie 2011, la ora 9.45, Fondul Proprietatea transferă în schimbul celor 25 de hectare aproape 51 de milioane de acţiuni în contul offshoreului cipriot Rosintaly Management Limited, cu cont deschis la banca elveţiană HSBC.

La 12.54, toate acţiunile sunt transferate către societatea de brokeraj SVM SWISS CAPITAL S.A. Aceasta le vinde pe bursă, cu 6.520.512,93 euro.

Pe 24 şi pe 26 iunie, firma de brokeraj virează în contul offshoreului Rosintaly Management Limited două tranşe de câte 3.300.000 euro şi 3.220.512,93, cu aceeaşi explicaţie: "încasare pentru vânzare acţiuni la Fondul Proprietatea".

Şi tot pe 24 Iunie, offshoreul cipriot controlat de Horia Simu împrumută firma franceză SCI ALLEGRA, condusă de nepotul preşedintelui francez, dar reprezentată de Raluca Simu, cu 3.240.300 de euro, într-un cont deschis la Trezoreria din Saint Tropez.

Documentele Registrului de Comerţ din Franţa arată că, la acea vreme, Horia Simu identificase deja de mai bine de două luni vila de 3.700.000 de euro pe care voia să o cumpere pe Coasta de Azur. Alesese şi mobilierul.

3.559.000 de euro l-a costat vila cu 5 camere din Saint Tropez, comuna Ramatuelle, cartierul Pampelonne, la 300 de metri de plajă. Mobila a costat 56.000 de euro. Iar comisionul agenţiei imobiliare a fost de 85.000 de euro.

Pentru Digi 24, omul de afaceri a spus că „Prima casă a fost achiziţionată printr-un împrumut pe care Rosintaly Management l-a acordat SCI ALLEGRA. A doua casă a fost achiziţionată integral dintr-un împrumut bancar.

După 3 ani, în iunie 2014, Horia Simu ar fi ipotecat proprietatea în favroarea unei bănci din Franţa, spun procurorii. Din banii obţinuţi, ar fi cumpărat a doua vilă, în acelaşi cartier, lipită de prima. Preţul celei de-a doua case ar fi fost de 3.200.000 de euro.

În martie 2016, judecătorii români şi francezi au aprobat cererea procurorilor DNA şi au pus sechestru pe cele două vile ale omului de afaceri. Horia Simu a fost reţinut în iulie 2015 de procurorii DNA, iar acum este sub control judiciar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri