Reacția Cameliei Bogdan după excluderea din magistratură

Data actualizării: Data publicării:
camelia bogdan

Camelia Bogdan, judecătoarea care l-a condamnat la închisoare pe Dan Voiculescu în dosarul ICA, a fost exclusă din magistratură. Decizia a fost luată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe motiv că judecătoarea nu a respectat restricţile impuse de lege magistraţilor. Concret, ar fi participat la un seminar organizat de Ministerul Agriculturii, parte vătămată în dosarul lui Dan Voiculescu. Decizia CSM poate fi atacată la Curtea Supremă. În situaţia în care rămâne definitivă, ar putea fi invocată de persoanele condamnate în dosarul ICA pentru a cere redeschiderea procesului. Judecătoarea Camelia Bogdan a declarat, pentru Digi24, că decizia CSM este un abuz.

Camelia Bogdan, judecător exclus din magistratură: „Este o decizie vădit nelegală, pe care o voi ataca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la completul de cinci judecători. Nu s-a pus niciodată problema incompatibilităţii mele. A fost verificată înainte şi după seminarii. Exista un raport de evaluare definitiv al Agenţiei Naţionale de Integritate, singura instituţie care are competeţele să identifice incompatibilităţile magistraţilor. Eu voi lupta pentru dreptate până la capăt. Este o mare nedreptate care mi se face în momentul de faţă. Am toate pârghiile în ţară şi în străinătate că să înlătur efectele acestei nedreptăţi”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri