Fostul șef al cancelariei lui Călin Popescu Tăriceanu, urmărit penal

Data publicării:
Calin Popescu Tariceanu

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus efectuarea în urmăririi penale față de suspectul MARIAN DORIN, fost șef al Cancelariei primului ministru, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă”, informează DNA într-un comunicat.

„În cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa (a cărei trimitere în judecată a fost mediatizată prin comunicatul nr. 654 din 18 mai 2016) s-a dispus citarea, pentru a fi audiat ca martor, a numitului Marian Dorin, fost șef al Cancelariei primului ministru. Această citare a fost necesară în legătură cu clarificarea unor aspecte legate de activitatea desfășurată de inculpatul Marcovici Marius”, adaugă procurorii.

„După depunerea jurământului, la data de 28.04.2016, Marian Dorin a făcut declarații mincinoase cu privire la faptul că Marcovici Marius Andrei a fost consilierul său personal, în perioada în care a îndeplinit funcția de șef al cancelariei primului ministru. Declarația mincinoasă constă în faptul că, deși calitatea de consilier personal pe care a avut-o Marcovici Marius Andrei, în raport cu Marian Dorin, rezultă din înscrisurile de la dosar, care confirmă inclusiv faptul că încheierea contractului a fost realizată pe perioadă determinată, respectiv pe durata exercitării funcției de șef al Cancelariei primului ministru de către suspect, acesta a negat această evidență. În depoziția luată sub jurământ, Marian Dorin a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea cercetărilor și a tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată, mediatizat princomunicatul nr. 654 din 18 mai 2016”, precizează DNA.

Ieri a fost pus sub învinuire în același dosar și Călin Popescu TăriceanuAnchetatorii l-au informat oficial că este urmărit penal pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Procurorii de la DNA Braşov spun că al doilea om din stat a minţit sub jurământ, în 15 aprilie, atunci când a fost audiat, în calitate de martor, în dosarul retrocedării Fermei Băneasa şi a Pădurii Snagov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri