Fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu, audiat la Parchet General

Data actualizării: Data publicării:
magureanu

Fostul director al Serviciului Român de Informaţii Virgil Măgureanu a venit, miercuri, la Parchetul instanţei supreme, fiind citat pentru a i se aduce la cunoştinţă că este inculpat pentru infracţiuni contra umanităţii şi a fi audiat în dosarul Mineriadei, în care au fost puse sub acuzare mai multe persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi Miron Cozma.

Virgil Măgureanu a ajuns la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în jurul orei 9.10, fiind chemat de procurorii militari pentru a-i aduce la cunoştinţă că i s-a schimbat încadrarea din suspect în inculpat în dosarul Mineriadei şi că este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, potrivit News.ro.

Procurorii militari cheamă la audieri toate persoanele puse sub acuzare în acest dosar.

Începând din 11 ianuarie au fost la PICCJ pentru a lua la cunoştinţă că sunt inculpaţi fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului-ministru în iunie 1990, şi Miron Cozma, toţi fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.

Şi Andrei Pleşu, fost ministru al Culturii în iunie 1990, a fost audiat în calitate de martor în acest dosar.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, declara, în 29 decembrie 2016, că dosarul Mineriadei este în faza finală, soluţia urmând să fie dată în primele luni ale anului 2017, după ce vor fi administrate probele rămase şi vor fi verificate apărările.

În dosarul Mineriadei, procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 23 decembrie 2016,  punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru infracţiuni contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte al României, Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale şi Mugurel Cristian Florescu, general în rezervă, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

În acelaşi dosar a fost pusă în mişcarea acţiunea penală, pentru infracţiuni contra umanităţii, şi faţă de amiralul în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990, Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului”.

De asemenea, au fost puşi sub acuzare Matei Drella, la data săvârşirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Burlec Plăieş, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, generalul (r.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.

În aceeaşi cauză, procurorii militari efectuează în continuare urmărirea penală faţă de alţi 18 suspecţi, tot pentru infracţiuni de crime împotriva umanităţii.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

În urma atacului au fost ucise prin împuşcare patru persoane şi au fost rănite prin împuşcare alte trei. De asemenea, 1.269 de persoane au suferit vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, iar 1.242 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri