Hunedoara | "Palate” sub sechestru

Data publicării:
palate

Situaţie fără rezolvare la Hunedoara, acolo unde de ani de zile, autorităţile nu reuşesc să aducă în legalitate cartierul de palate construite fără autorizaţie la marginea oraşului. Nici sechestrul pus pe imobilele cu turnuleţe şi nici cercetările poliţiei nu au produs rezultate, în ciuda faptului că astfel de dosare au fost începute acum câţiva ani. Şi, cu toate că situaţia e cunoscută de ani de zile, iar până acum nu a găsit nicio soluţie, administrația locală e optimistă că va reuşi până la urmă să-i determine pe proprietari să își achite și taxele și impozitele restante.

Autorităţile din Hunedoara par neputincioase în faţa cartierului de palate cu turnuleţe fără autorizaţie de la marginea orasului. Nu reuşesc să-i convingă pe proprietarii celor 50 de palate să obţină autorizaţie de construcţie şi nici să-şi plătească taxele şi impozitele. Pentru o casă de 900 de metri pătrați fi de plată un impozit de 1900 de lei pe an, aşa că sumele datorate de oamenii din cartier s-au tot adunat până la peste 100.000 de lei.

Elena Iancău, purtător de cuvânt Primăria Hunedoara: „Până acum nu s-a făcut nimic, dar pe viitor în mod sigur primăria va găsi o soluție.”

Deocamdată, cartierul se dezvoltă. Imobile uriaşe, pavate cu marmură şi împodobite cu turnulețe sunt şi acum în plină construcţie, tot fără autorizaţie. În plus, sursa fondurilor folosite în construcţii e cel puţin neclară.

Elena Tric, șef Birou Comunicare AJFP Hunedoara: „La 17 dintre cazuri s-a constatat că nu s-a putut justifica proveniența banilor pentru construirea respectivelor imobile, s-au instituit sechestre asiguratorii în valoare de 1,2 milioane de lei.”

14 dosare de cercetare penală pentru evaziune fiscală au fost deschise de poliția municipiului Hunedoara. 11 dintre ele au fost trimise spre soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, iar alte 3 sunt încă în lucru.

Ceilalți locuitori din cartier au şi ei dubii legate de cum au fost construite casele.

Localnic: “Ei au spus destul de clar că cerșesc și no, din furat, că altfel nu se poate, din muncă cinstită.”

Proprietarii caselor nu au fost de găsit pentru a-şi spune punctul de vedere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri