Interceptări din dosarul pacienților fictivi: „Fără plăgi suprainfectate şi bagi lăuza?! Aia nu e boală!”

Data actualizării: Data publicării:
170901_CASMB_MARIAN_BURCEA_01_INQUAM_Photos_Alexandru_busca

Un grup infracţional organizat, care a furat banii a sute de români imobilizaţi la pat şi i-a umilit. Care le-a interzis pensionarilor cu handicap major accesul în sediul Casei Naţionale de Sănătate. Sunt descoperirile procurorilor într-un dosar uriaş de corupţie, în care au fost reţinute 14 persoane, inclusiv mai marii Casei Naţionale şi a Municipiului Bucureşti. Unii ar putea fi chiar în seara asta arestaţi. Paguba atinge 3 milioane de euro.

ACTUALIZARE. Șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, și șeful Casei de asigurări a Capitalei, Ovidiu Munteanu, au fost arestați preventiv.


Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se afla în fruntea piramidei. Procurorii spun că din ianuarie 2016 şi până de curând au dispărut, din bugetul Casei Naţionale, peste trei milioane de euro. În afacere au intrat şi şase directori şi funcţionari ai Casei de Asigurări Bucureşti. Cu toţii ar fi protejat cel puţin patru firme specializate în îngrijirea bolnavilor la domiciliu.

SC Almis Îngrijiri Medicale SRL şi SC Alicia Medical Expert SRL sunt doar două dintre ele. Sub protecţia şefilor de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, administratorii firmelor reuşeau să înregistreze sute de dosare fictive pe numele unor pacienţi inventaţi şi ulterior cereau decontarea serviciilor de îngrijire la domiciliu. Şefii Casei de asigurări nu-şi ofereau ajutorul dezinteresat, spun procurorii. Un intermediar încasa banii de la firme, iar o parte din sume ar fi ajuns în buzunarele unor importanţi funcţionari din cele două instituţii.

Denunţătorul în dosar este chiar administratorul firmei Alicia Medical. A povestit în faţa anchetatorilor cum a ajuns la şeful Casei Naţional de Asigurări de Sănătate, cu ajutorul lui Sergiu Ciobanu, fost coleg cu preşedintele instituţiei. Alina Ion spune că a plătit intermediarului mită pentru a intra la Marian Burcea”, relatează Maria Moiş, reporter Digi24.

În principiu, nu recunoaşte acuzaţiile aduse. Recunoaşte faptele însă nu şi infracţiunile. Nu consideră că a săvârşit o infracţiune. Urmează să se administreze probe să vadă în ce măsură este vinovat sau nu”, spune Andrei Lazăr, avocatul lui Sergiu Ciobanu.

Administratorul SC Alicia Medical Expert SRL, Alina Ion, a fost interceptată îi timp ce îi reproşa lui Ion Geambaşu, director la Casa de Asigurări Bucureşti, că pacienţii în stare gravă au fost trecuţi la coada listei cu persoanele care beneficiau de îngrijire la domiciliu.

Interceptări din dosar:

Ion Geambaşu: Dacă nu-ţi convine ceva din ce am făcut noi, nu ai decât să pui pe o hârtie şi vedem ce putem să facem. Asta este poziţia pe care o are CASMB de acum înainte.

Alina Ion: Fără plăgi suprainfectate şi bagi lăuza?! Ce-i fac eu la lăuză, îi spun ăleia că o să slăbească în nouă luni? Şi gravida?! Aia nu e boală. Uită-te aici! Deci, te rog să mă crezi... uite-l postoperator, i-am spus să meargă în spital, vorbesc serios, e cu o infecţie şi septic! (...)

Ion Geambaşu: Poţi să-mi arăţi... şi pacienţi deschişi, şi fracturi deschise, şi...

Alina Ion: Răzvan, deci îţi spun un singur lucru, deci îngrijirile la domiciliu... nebunia cu gravidele, în viaţa mea, în 13 ani, nu am avut o gravidă, ce să-i spun ăleia? Coană, nu intra în depresie că... BIBICULE, pe cuvântul meu îţi revii, vergeturile nu-ţi pleacă!

Discutie reporter – angajați ai firmei Alicia Medical:

-Bună ziua, Maria Moiş e numele meu, de la DIGI24 suntem.

-Vă rog frumos să ieşiţi. Nu v-a dat nimeni voie să intraţi.

-Putem lua legătura cu cineva din conducere?

-Momentan nu sunt aici, dacă vor fi puteţi lua legătura cu dânşii.

-Nici un număr de telefon să îi contactăm? Firma e implicată în acest scandal cu decontările.

-Nu, nu este implicată în acest scandal!

Procurorii spun că firma Alicia Medical Expert dădea mită între 10 şi 20 % sută din suma pe care o deconta lunar de la Casa de Asigurări. Asta însemna aproximativ 60.000 de lei în fiecare lună. Cine nu plătea pentru protecţie era scos de pe piaţă.

„Firma Alicia Medical Expert SRL va fi scoasă de pe piaţă dacă nu va da parandărătul, pentru că aşa procedează toate celelalte firme care activează în domeniul acordării îngrijirilor medicale la domiciliu. Funcţiile de conducere ocupate de cei care au pretins foloasele au fost obţinute în schimbul unor sume mari de bani, unor bunuri imobile cu valoare mare, iar cei în cauză trebuiau să-şi recupereze investiţia”, se arată în referatul procurorilor.

Preşedintele Casei de Asigurări Bucureşti a fost interceptat în timp ce dădea ordin unui subaltern ca pacienţii reali, imobilizaţi la pat, să fie lăsaţi să aştepte la cozi, în timp ce avocaţii care depuneau dosarele cu bolnavi fictivi să aibă prioritate.

Interceptări din dosar:

Lucia Brara: „Ce dracu a scos ...beep ..aia iar… din ambulanţă, de acolo? Păi, da, dar nu trebuia să intre înăuntru, frate!"

Ovidiu Munteanu : „Tontu' ăla de la poartă i-a lăsat şi m-am trezit cu ei la recepţie, ce vrei… las' că sunt jos acum, le ia buletinele şi pleacă…. Agentul de la uşă are interzis să mai primească tărgi".

Procurorii anticorupţie spun că funcţionarii Casei de Asigurări evitau să controleze firmele care decontau servicii pentru pacienţi fictivi. Aveau şi o explicaţie, dar procurorii nu au considerat-o credibilă.

Bă, vrei să-ți arăt acte de la IGPR, că a venit cu pistolul să ne împuște, că l-am reziliat și că n-am vrut să luăm șpagă? În Ministerul Transporturilor aveam și era păzit, obiectiv militar de jandarmi. Și îți arăt actele că s-au dus cu percheziție să ia armele, că ne căuta să ne împuște, că de ce n-am vrut să luăm șpagă și l-am reziliat. Și acum e în contract cu Casa, îl doare-n… (BEEP!)…!", potrivit referatului.

Suspecţii au negat acuzaţiile procurorilor şi au declarat că nu au luat niciodată mită, ci doar bani împrumut de la diverşi cunoscuţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri