Ionuț Negoiță, patronul echipei Dinamo, pus sub control judiciar

Data actualizării: Data publicării:
negoita

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti anunţă, joi, că a dispus punerea sub control judiciar a omului de afaceri Ionuţ Negoiţă şi a altor trei persoane, printre care administratorul special şi administratorul judiciar al societăţii SC Dinamo 1948 SA, pentru bancrută frauduloasă, în dosarul privind insolvenţa firmei care administrează clubul Dinamo.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de Urmărire Penală au dispus, prin ordonanţă, punerea în mişcarea a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de omul de afaceri Ionuţ Negoiţă, administratorul special al SC Dinamo 1948 SA, Cristian Valentin Gheorghiţă, precum şi faţă de fostul administrator judiciar al firmei care administrează clubul Dinamo, Cătălin Andrei Dascăl şi de o altă persoană implicată în procedura insolvenţei societăţii, toţi fiind acuzaţi de bancrută frauduloasă.

Procurorii îl acuză pe administratorul special al SC Dinamo 1948 că, în 22 octombrie 2014, când a propus planul de reorganizare a societăţii, "a omis cu intenţie să includă în plan active în valoare contabilă netă de 16.863.011,58 lei, fapt care a condus la reducerea frauduloasă a creanţelor bugetare".

Anchetatorii susţin că administratorul special a fost sprijinit în activitatea infracţională de inculpaţii Ionuţ Negoiţă, Cătălin Andrei Dascăl şi de alte două persoane, T.S. şi C.E.

Cătălin Dascăl, fostul administrator judiciar al firmei care administrează Dinamo, a declarat în 9 februarie, pentru News.ro, că procurorii i-au cerut acte legate de procedura insolvenţei societăţii, pe care le-a pus la dispoziţia anchetatorilor.

Dascăl a precizat că de planul de reorganizare a SC Dinamo 1948 SA şi de consultanţa acesteia s-au ocupat o societate de avocatură şi o firmă de insolvenţă angajate de debitoare, cea care a solicitat instanţei intrarea în insolvenţă.

Cătălin Dascăl a spus că procurorii i-au solicitat acte legate de procedura insolvenţei anterior percheziţiilor care au avut loc, în 9 februarie, la o societate de avocatură şi la o firmă de insolvenţă.

El a precizat că, după ce Cabinetul Individual de Insolvenţă Dascăl Cătălin a fost desemnat de instanţă administrator judiciar, s-a ocupat doar de procedura de insolvenţă a societăţii Dinamo 1948 SA.

Dascăl a mai spus că planul de reorganizare a fost făcut de către debitoare, iar o societate de avocatură a asigurat consultanţa pe probleme juridice în perioada derulării procedurii.

Poliţiştii au făcut, în 9 februarie, potrivit unor surse judiciare, percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, la societatea de avocatură Zamfirescu, Racoţi & Partneres, la firma de insolvenţă ZRP Insolvency şi la un reprezentat al acesteia, într-un dosar în care se fac cercetări pentru bancrută frauduloasă.

Aceleaşi surse au declarat pentru News.ro că faptele cercetate sunt legate de derularea procedurii de insolvenţă şi reorganizare judiciară a SC Dinamo 1948 SA, care administrează clubul de fotbal, procedură încheiată în septembrie 2015.

Dosarul prin care clubul Dinamo 1948 SA solicita deschiderea procedurii de insolvenţă a fost înregistrat în 13 mai 2014, la Tribunalul Bucureşti.

Clubul condus de Ionuţ Negoiţă a acoperit în totalitate datoriile, la începutul lunii martie 2015, cu două luni mai devreme decât prevedea planul de reorganizare aprobat de către instanţă.

Conform acestui plan, SC Dinamo 1948 SA a avut de achitat 3.486.133 de lei, adică 4,48 la sută din suma aferentă masei credale, care se ridica la momentul intrării în insolvenţă la 77.826.649 de lei, aproximativ 17,5 milioane de euro.

Statul român, care era creditor în acest proces cu 5,5 milioane de euro, a recuperat, conform planului de distribuiri, 5,93 la sută, adică, 325.000 de euro. În cazul în care societatea ar fi intrat în faliment, conform tabelului comparativ al sumelor estimate, creditorului bugetar, adică statul, i-ar fi fost atribuit un procent de 5,48 la sută din creanţă, inferior celui de care a beneficiat prin aplicarea procedurii de reorganizare, respectiv 5,94 la sută.

Principalul creditor înscris la masa credală, la categoria creditorilor chirografari, a fost acţionarul majoritar al societăţii, Ionuţ Negoiţă, cu aproximativ 9,6 milioane de euro. Afaceristul a preluat majoritatea acţiunilor SC FC Dinamo 1948 SA, 93 la sută, în luna martie a anului 2013, cu un an înainte de declanşarea insolvenţei, solicitată de debitor.

Totalul datoriilor FC Dinamo către Negoiţă şi companiile sale reprezentau la momentul întocmirii masei credale 55 la sută din totalul de 17,5 milioane de euro. Ionuţ Negoiţă s-a înscris la masa credală cu creanţe de aproape 6,5 milioane de euro prin societăţile Ideal Rezidential SRL, Confort City Rezidential SRL, Domus Stil Imobiliare SRL, Rin Hotel Management SRL, Rin Hospitality Company SRL şi Confort Business Solutions SRL. Restul de 3,1 milioane de euro au fost introduse în tabelul de creanţe în nume propriu.

În afara sumelor datorate lui Negoiţă, societatea mai avea datorii de aproximativ 7,9 milioane de euro, dintre care 5,5 milioane la bugetul de stat, restul reprezentând sume de achitat către alte societăţi şi salariaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri