Judecătoarea care l-a favorizat pe Bercea Mondial merge la închisoare

Data publicării:
bercea mondial sandu anghel catuse

Opt ani de închisoare pentru fosta preşedintă a Tribunalului Olt, Carmen Marinescu. Judecătoarea a fost găsită vinovată că a primit mită de la Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a dispune cercetarea sa în libertate. Decizia instanței supreme este definitivă.

Carmen Marinescu a fost condamnată la 8 ani de închisoare după ce a fost găsită vinovată pentru trafic de influenţă, luare de mită, spălare de bani şi fals în declaraţii.

Judecătoarea a primit mită în valoare de 200.000 de euro de la Anghel Sandu pentru a-l cerceta în stare de libertate în dosarul în care acesta este acuzat că şi-ar fi înjunghiat nepotul, dar şi pentru a pronunţa o soluţie favorabilă pe fond.

În acelaşi dosar sunt acuzaţi şi soţul judecătoarei dar şi un avocat, care au primit condamari de 3 şi, respectiv, 3 ani și jumătate după gratii.

Procurorii spun că după ce a primit mita, judecătoarea și soţul ei au cumpărat mai multe bunuri materiale, care au fost confiscate.

Carmen Marinescu a fost trimisă în judecată de procurorii DNA în luna mai 2015, iar acum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să respingă apelul faţă de decizia luată de Curtea de Apel Craiova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri