Legea conversiei creditelor în franci, neconstituţională

Data actualizării: Data publicării:
franci

Legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric este neconstituţională, a decis, marţi, Curtea Constituţională.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a anunţat că judecătorii CCR au admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Guvern în toamnă.

O decizie era aşteptată încă din luna noiembrie, dar a fost amânată de judecători pentru 18 ianuarie şi, ulterior, pentru 7 februarie 2017.

Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a stabilit că legea este neconstituţională cel puţin din două mari motive. Primul este încălcarea gravă a principiului bicameralismului, în sensul că de la propunerea legislativă care a început la Senat şi până la actul adoptat de Camera decizională există o diferenţă substanţială. Senatul a adoptat legea în formula pe care au redactat-o iniţiatorii, iar la Camera Deputaţilor au fost modifcate practic aproape toate articolele”, a spus Dorneanu. 

De asemenea, s-a considerat că soluţia pe care a adoptat-o Camera Deputaţilor, de reconversie la data încheierii contractului, este greşită şi nu corespunde niciunor directive europene”.

„Aici, instanţele urmează să aplice şi principiul impreviziunii pe care l-am dezvoltat la celelalte decizii”, a adăugat preşedintele CCR.

O decizie era aşteptată încă din luna noiembrie, dar a fost amânată de judecători pentru 18 ianuarie şi, ulterior, pentru 7 februarie 2017.

Sesizarea a fost trimisă de Guvern la Curte pe 24 octombrie, după adoptarea de către Parlament a legii care prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării.

Executivul a apreciat că legea operează retroactiv, dar a dat aviz pozitiv proiectului în condiţiile în care ar fi fost incluse mai multe prevederi cu caracter social, precum un grad de îndatorare şi un plafon.

Guvernul a considerat că aplicarea legii şi la creditele în derulare contravine principiului neretroactivităţii şi previzibilităţii legii, consacrate de Constituţie. Pe de altă parte, spune că aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaţilor anterior adoptării proiectului.

Adrian Cuculis, avocat: „Am văzut declarații de anul trecut, din noiembrie, când Curtea a amânat pronunțarea pe lege și bănuiam că ar fi urmat o decizie ce ar fi avut la bază exact decizia pe legea dării în plată. Eu cred că acum, cel puțin în grupurile celor cu credite, există o mâhnire pe care nu mi-o pot închipui.

Cei cu credite în franci de acum doi ani, zece ani n-au avut niciun fel de protecție efectivă și ultimul apanaj ar fi fost legea conversiei.

Deși proiectul legislativ a fost promulgat și trimis la CCR, în continuare litigiile în ce privește înghețarea cursului valutar au mers mai departe și soluțiile instanțelor nu s-au lăsat așteptate. N-ar trebui să privim acum respingerea venită din partea CCR ca o blocare a litigiilor ce se află pe rol pentru că oricând un judecător poate dispune înghețarea cursului valutar în litigiul pe care îl are în față.

Noi avem legea 193 a clauzelor abuzive, deci a conversiei cursului valutar și nu are legătură cu litigiile pornite până acum. Dacă un judecător va constata că acea clauză din contract, de risc valutar, e abuzivă atunci va dispune inclusiv înghețarea cursului valutar fără să țină seama de proiectul legislativ al Ordonanței 50/2010 și decizia CCR.

Ne aducem aminte de luna noimbrie când Tribunalul București a pronunțat într-un dosar decizie definitivă cu privire la înghețarea cursului valutar. Sunt colegi de-ai mei care au 400 de decizii la nivel de țară cu privire la înghețarea cursului valutar.”

„Legea va reintra pe circuitul parlamentar, Senat și ulterior Camera Deputaților. În această situație, dacă din motivarea va reieși foarte clar că o conversie la cursul istoric este neconstituțională, vestea pe care le-o pot da debitoriloreste că în urma ultimei motivări a CCR cu privire la legea dării în plată, acolo se stipulează foarte clar că în baza principiului impreviziunii, adică atunci când apare un dezechilibru contractual, situația să se poată reechilibra, instanța putând face acest lucru”.   a declarat Daniel Zamfir, senator PNL, autorul amendamentului la legea conversiei, amendament în care se precizează că acea conversie se va face la cursul istoric, adică la dată acordării creditului.

„Legat de cei cu credite în franci, soluţia este în Codul Civil, la capitolul legat de impreviziune. Se pot găsi soluţii prin negocieri bilaterale”, a afirmat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri