„Luptători” în Revoluţie pe bani şi pentru beneficii

Data publicării:
161116_ADRIAN_SANDA_PICCJ_00_INQUAM_Octav_Ganea

Mită încasată în sediul Parlamentului. Este ceea ce susţin procurorii că s-ar întâmplat în cazul a mii de certificate de revoluţionar care s-ar fi acordat ilegal, contra cost. Mai mult, spun anchetatorii, localităţi întregi au fost trecute în mod abuziv în categoria oraşelor Revoluţiei, pentru ca anumite persoane să poată beneficia de privilegii.

Adrian Sanda a fost secretar de stat pentru revoluţionari. A făcut parte din Comisia care a aprobat certificatele de revoluţionar, multe contra-cost spun procurorii. Ar fi încasat între 1500 şi 3 mii de euro mită pentru fiecare certificat. Deseori, banii negri ar fi fost primiţi chiar pe holurile Parlamentului, mai susţin anchetatorii.

Pentru a avea cât mai mulţi clienţi, gruparea ar fi reuşit să găsească şi să introducă în lege noi oraşe ale revoluţiei: Deva, Buzău, Brăila, Târgoviște și Herculane. Aşa se face că lista luptătorilor s-a mărit considerabil. Sunt cel puţin 3.500 de oameni care ar fi primit ilegal 2.000 de lei lunar, cred procuorii.

În 2014 numărul mare al revoluţionarilor a dat de bănuit şi inspectorilor guvernamentali care au observat că în zece ani cifra celor care au luptat în 89 a explodat de mai bine de 20 de ori. Pe listă a fost descoperit şi un luptător care avea... 5 ani la Revoluţie. Până în 2014 România a cheltuit pe indemnizaţii peste 3 miliarde 200 de milioane de lei, cât bugetul ministerului Transporturilor pe un an şi jumătate.

De ce atâta luptă pentru certificatul de revoluţionar?

Indemnizaţie lunară se acordă pe viaţă şi se poate cumula cu pensia. Revoluţionarul are prioritate la primirea unei case din fondul de locuinţe sociale, cu plata celei mai mici chirii prevăzute în lege.

Luptătorii pot cumpăra sau închiria cu prioritate, fără licitaţie, un spaţiu comercial cu o suprafaţă de până la 100 de metri pătraţi şi pot primi în proprietate 10.000 de metri pătraţi de teren în extravilan şi 500 de metri pătraţi în intravilan.

Transportul în comun, urban, este gratuit şi tot gratuit pot face 12 călătorii dus întors cu trenul, pe an.

Revoluţionarii sunt scutiţi de la plata taxelor şi impozitelor pentru o locuinţă şi terenul aferent acesteia şi se pot pensiona cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri