Medic prins cu 19 șpăgi într-o zi

Data actualizării: Data publicării:
medic spagar

Un medic din Sinaia a ajuns în arest, la finalul unei zile în care a luat mită de nu mai puţin de 19 ori. În total, 8.500 de lei. Cei care i-au dat banii sunt oameni pensionaţi pe caz de boală, relatează Digi24.

Chiar dacă aveau tot dreptul să primească adeverinţa pentru reînnoirea dosarului, pensionarii nu primeau documentul dacă nu îi dădeau doctorului câteva sute de lei fiecare.

Medicul a fost reţinut, după un flagrant realizat de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sesizaţi de unul din pacienţii care au dat mită.

Anchetatorii spun că doctorul stabilea suma în funcţie de pensia pacienţilor. El urmează să ajungă în faţa unui judecător care va decide dacă îl arestează preventiv.

Discuție ofițeri DGA-medic:

- Câţi bani sunt acolo, domnule doctor?

- Haideţi, că nu ne jucăm!

- Aţi primit astăzi bani de la pacienţi?

- Da!

- Aceştia sunt banii de la pacienţi?

- Da!

- Cu ce titlu i-aţi primit, domnule doctor?

- Drept recunoştinţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri