Ministrul Justiţiei: Voi iniţia un proiect de lege pentru a pune în acord legislaţia penală cu deciziile CCR

Data actualizării: Data publicării:
tudorel justitie

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat luni, după preluarea mandatului, că va iniţia un proiect de lege pentru a pune în acord legislaţia penală cu deciziile Curţii Constituţionale, după ce vor fi inventariate toate deciziile CCR privind normele juridice penale care nu au fost adaptate în legislaţie.

„Am avut în vedere două cerinţe pe care tot românul le ştie, Mecanismul de Cooperare şi Verificare ni le cere şi sunt fireşti. S-a vorbit în ultima perioada şi se tot vorbeşte despre nevoia de a pune de acord legislaţia penală şi procesual penală cu deciziile Curţii Constituţionale. Vom face un inventar al tuturor deciziilor Curţii Constituţionale cu referire la normele juridice penale, procesual penale, vom vedea care norme au fost adaptate în acord cu deciziile şi considerentele Curţii şi, dacă sunt încă netranspuse, vom propune în chip firesc legiuitorului, vom iniţia un proiect de lege pentru a pune de acord legislaţia cu deciziile Curţii”, a spus Tudorel Toader, în prima zi la Ministerul Justiţiei, potrivit News.ro.

Noul ministru al Justiţiei a mai spus că va participa la Curtea Constituţională la dezbaterea privind soluţionarea conflictului juridic de natură constituţionala, sesizare depusă de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

„Eu, la Curtea Constituţională mă voi prezenţa în numele premierului, deci nu voi vorbi în nume propriu, ca ministru al Justiţiei, ci voi susţine punctul de vedere exprimat de către primul-ministru al României, care este parte în acest reclamat conflict. Vom vedea ce vor decide judecătorii constituţionali. Vor aprecia, vor constata că este sau nu este (un conflict constituţional între Guvern şi puterea judecătorească, n.r.)”, a precizat ministrul Justiţiei.

Tudorel Toader a vorbit şi de un alt proiect de lege prioritar, legat de directivele europene care trebuie transpuse în legislaţie.

„Tot la fel, vom verifică ce directive n-au fost transpuse, ne apropiem de termenul de graţie să iniţiem proiect de lege pentru transpunerea directivei, sigur păstrând acea marjă de apreciere pe care legiuitorul naţional o are”, a precizat Toader.

Întrebat dacă vede oportun un proiect de lege privind graţierea pedepselor cu suspendare, Toader a răspuns: „Pornim de la distincţia dintre oportunitate şi legalitate şi constituţionalitate. Pornind de la separaţia puterilor, cui aparţine fiecare componentă în elaborarea, adoptarea unor acte normative. Proicetul de lege este la Parlament, Parlamentul este cel care va decide. Astăzi, mâine voi avea şi o întrevedere cu dânşii pentru a vedea conţinutul proiectului de act normativ. După ce-l văd, după ce-l analizez, cu siguranţă îmi voi spune punctul de vedere. Nu vreau să exprim un punct de vedere în abstract, ci vreau să exprim un punct de vedere în concret”. 

Ministrul Justiţiei a mai spus că tot timpul au fost şi vor fi probleme de soluţionat, pentru că sistemul judiciar în general şi societatea se află într-o dinamica deosebită.

„Niciodată nu vom spune că toate problemele sunt pe deplin şi definitiv rezolvate. (…) Noi trebuie să cunoaştem realitatea aşa cum este astăzi. Aici, la Ministerul Justiţiei, sunt practic două paliere: sunt activităţile curente de care trebuie să avem grijă să se desfăşoare corect, complet şi la timp şi a două direcţie sunt măsurile mari, strategice pe care ni le propunem în viitor. (…)Sigur că eu nu pot veni decât cu propuneri de perfecţionare, de îmbunătăţire a activităţii, activitate care înseamnă normativă, pe de o parte, de punere în aplicare a legislaţiei, pe de altă parte”, a adăugat Toader.

Tudorel Toader a preluat luni mandatul la Ministerul Justiţiei, de la Ana Birchall, care a asigurat interimatul la conducerea MJ din 10 februarie, după demisia lui Florin Iordache. Toader a depus vineri jurământul în faţa preşedintelui. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri