Narcis Copcă, managerul Spitalului Sf. Maria, la DIICOT

Data actualizării: Data publicării:
copca

Narcis Copcă, managerul Spitalului Sfânta Maria, a venit luni dimineață la DIICOT. Un raport al Corpului de Control al ministrului Sănătății a aratat nereguli în acreditarea pentru transplantul de plâmân a Spitalului Sfânta Maria din Bucureşti.

Recent, Narcis Copcă a depus o plângere penală la Parchet împotriva ministrului Sănătăţii, pe care l-a acuzat că refuză să finanţeze transplanturile de plămân. Procurorii și-au declinat competența, iar în această dimineață managerul spitalului a venit să-și susțină punctul de vedere la DIICOT.

Narcis Copcă nu a spus de ce a venit la DIICOT, el arătând doar că unitatea sanitară nu trebuie verificată în ce priveşte activitatea de transplant, pentru că are deja autorizaţie în acest sens şi nu este în conflict sau în competiţie cu nicio altă clinică.

Narcis Copcă a mai spus că trebuie să existe o lămurire în ce priveşte trimiterea în străinătate, prin Eurotransplant, a organelor donate şi recoltate în România.

„Această organizaţie, de fapt, era chemată să facă un audit neoficial la Spitalul «Sfânta Maria», pentru a alege dintre două centre aflate în competiţie şi care doresc acreditarea de transplant pulmonar, în datele de 8 şi 9. Evident era o minciună, pentru că noi eram acreditaţi, nu suntem în competiţie sau în conflict cu nicio altă clinică”, a precizat Copcă.

El susține că Ministerul Sănătății a controlat abuziv spitalul pe care îl conduce.

Managerul Spitalului Sfânta Maria a trimis o scrisoare experţilor europeni care urmează să vină să facă evaluarea pentru transplantul pulmonar în care le-a spus că nu sunt bineveniți „pe 8 şi 9 decembrie să facă o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfânta Maria”.

Managerul spitalului a precizat în această dimineață că auditul pe care l-ar fi refuzat era unul neoficial.

Acest spital este singurul acreditat din ţară pentru transplant pulmonar, dar ministrul Sănătăţii are dubii că acolo s-ar putea realiza o asemenea operaţie.

Vlad Voiculescu a declarat că, în opinia lui, acreditarea acestui spital s-a făcut sub presiuni politice. 

Clinica de la Spitalul Sfânta Maria a fost finanţată de Ministerul Sănătăţii şi de Primăria Capitalei, cu 10 milioane de euro.

Însă, după ce Agenţia Naţională de Transplant a acreditat spitalul, aceeaşi instituţie a decis să înfiinţeze o comisie care să verifice dacă sunt îndeplinite toate condiţiile necesare pentru efectuarea transplantului de plămân.

Săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii a declarat că bănuieşte că acea acreditare a fost dată sub presiune politică.

Spitalul Sfânta Maria a fost acreditat pentru transplant de plămâni în luna martie a acestui an. Până acum acolo nu s-a făcut nicio astfel de operaţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri