Ordonanța interceptărilor, la mâna parlamentarilor 

Data publicării:
PARLAMENT 2

Ordonanța va fi publicată în Monitorul Oficial, cel mai probabil în același timp cu publicarea motivării CCR privind neconstituționalitatea interceptărilor SRI.

Dacă va fi respinsă de parlamentari, Ordonanța își va înceta efectele. Însă, articolul din lege care a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională a României (CCR) trebuie pus în acord cu decizia CCR. Parlamentul nu are un termen stabilit de lege în care să facă acest lucru.

Ordonanța de Urgență modifică patru legi, printre care legea de funcţionare a Serviciului Român de Informații (SRI) şi cea a DIICOT. În perioada următoare 120 de poliţişti judiciari vor fi detaşaţi de la Ministerul de Interne, la Parchete, pentru a ajuta procurorii în privinţa interceptărilor. Acestea urmează să fie făcute ori cu aparatura proprie, ori cu cea deţinută în acest moment de SRI. Înainte de şedinţa extraordinară de Guvern, ordonanţa a primit undă verde din partea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Atât preşedintele, cât şi ministrul Justiţiei au precizat că e vorba de o soluţie temporară, la o problemă pe care Parlamentul trebuie să o rezolve definitiv.

Problemele care au apărut după decizia CCR nu se opresc aici. Procurorul general interimar a atras atenţia asupra problemelor care apar odată cu preluarea de către poliţişti a interceptărilor în dosarele penale.

„Problema cea mai mare va fi în instalarea de tehnică ambientală, în activităţi de filaj, în transcrierea a ceea ce se înregistrează, în captarea traficului de date pe internet. Aici vom avea probleme mai mari decât strict în procedura interceptărilor”, a spus Bogdan Licu.

Bogdan Licu a declarat că acum pe rolul Parchetului General sunt în jur de 400 de dosare în care se lucrează cu SRI, aproape 40% din toate anchetele în curs.

„Din momentul în care aceasta va fi publicată, vor fi întrerupte mandatele de interceptare derulate cu Serviciul Român de Informaţii şi vor continua cu Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române”, a precizat Bogdan Licu.

De asemenea, conducerile marilor parchete au precizat că au nevoie de suplimentarea resurselor mult peste ce a acordat Guvernul.

„Evaluarea este foarte clară, avem nevoie de 130 de poliţişti şi aproximativ 10 milioane de euro pentru a putea lucra aşa cum am lucrat şi anii trecuţi. E bine că avem aceşti 40 de poliţişti, dar sigur, în perioada următoare trebuie să se găsească resurse ca să primim diferenţa până la 130 de oameni. În perioada imediat următoare se va vedea o încetinire a soluţionării dosarelor pentru că resursele pe care le avem le vom folosi pentru a suplimenta necesarul la serviciul tehnic”, a declarat șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

Procurorul-șef al DIICOT Daniel Horodniceanu a precizat că 40 de polițiști în plus nu ajung pentru toată activitatea pe care o are de desfășurat instituția.

Vom munci mai mult la început, îi vom pregăti pe cei pe care îi avem în acest moment şi sigur vor veni şi ceilalţi”, a spus Daniel Horodniceanu.

Ministrul Justiției a explicat şi în ce condiţii va participa în continuare SRI la anchetele procurorilor.

„SRI va putea face după această decizie ce putea face şi înainte de această decizie. Am spus că este limitat exclusiv la infracţiuni grave şi foarte grave, la terorism de exemplu, dar şi spionaj, trădare. Asta face SRI. Invit pe toată lumea care critică ordonanţa să se uite la ultimele atentate şi să se întrebe dacă noi putem combate terorismul într-un mod..cum să spun...amatoristic. Eu cred că nu”, a spus Raluca Prună.

Preşedintele CCR a dat vina pe legislaţie pentru situaţia creată. 

„Dacă am avea o lege a interceptărilor, nu am mai vorbi după imaginaţie. Am ştii că scrie în lege cum se fac toate astea”, a spus Augustin Zegrean.

În 2015, SRI a pus în aplicare peste 45.000 de mandate de interceptare. Peste 2.000 vizau siguranţa naţională.  

Ordonanța de urgență adoptată de Guvernul Cioloș a fost criticată de Călin Popescu-Tăriceanu și Victor Ponta care au cerut atât respingerea Ordonanței cât și demiterea ministrului de Justiție. 

Citiți și:
C.P. Tăriceanu: Premierul să ceară demisia Ralucăi Prună. OUG trebuie respinsă urgent de Parlament
Raluca Prună: Este fals să se spună că am reînfiinţat o direcţie a Securităţii. Nu putem combate terorismul în mod amatoristic
Parlamentul ignoră CCR. Nu a pus 31 de articole din Codurile penale în acord cu deciziile Curții Constituționale
Varianta finală a OUG privind interceptările modifică şi Legea DIICOT
Ordonanţa interceptărilor a fost aprobată. R. Prună: SRI poate să facă acte de cercetare penală în condiţii speciale, în cazuri de trădare, spionaj, terorism

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri