Valeriu Zgonea, anchetat pentru o mită de 50.000 de lei și pus sub control judiciar

Data actualizării: Data publicării:
zgonea

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost audiat aproape trei ore, miercuri, la DNA Ploieşti. Potrivit unor surse judiciare, el are calitatea de suspect, fiind acuzat de luare de mită și trafic de influență.

ACTUALIZARE 16:00 – DNA a emis un comunicat de presă în care anunță începerea acțiunii penale și plasarea sub control judiciar față de Valeriu Zgonea. Redăm comunicatul integral în continuare:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 15 februarie 2017, față de inculpatul ZGONEA VALERIU-ȘTEFAN, vicepreședinte, în perioada 2010-2012, și ulterior președinte al Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României în legislatura 2012-2016, pentru infracțiunea de trafic de influență.

Totodată, s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de numitul DOBRICĂ DUMITRU, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013 și administrator/acționar al unei societăți comerciale, pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii iulie 2012, inculpatul Zgonea Valeriu-Ștefan a fost numit în funcția de președinte al Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României.
În acest context, începând cu luna iulie 2012, suspectul Dobrică Dumitru i-a promis inculpatului Zgonea Valeriu – Ștefan, iar acesta din urmă a acceptat foloase necuvenite în schimbul intervenției pe lângă funcționarii publici asupra cărora a lăsat să se creadă că are influență, în vederea numirii unei rude a lui Dobrică Dumitru într-o importantă funcție publică.
Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu-Ștefan a primit de la suspectul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă de aproximativ 52.000 de lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism (excursie de 4 zile la Viena în intervalul 16-19.05.2013) și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.
La data de 22.04.2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu.
Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu -Ștefan, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23.01.2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.

1. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Zgonea Valeriu Ștefan trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești sau la sediile instanțelor de judecată, ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organele judiciare cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Direcția Generală de Poliție a mun. București - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu părăsească țara, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului/judecătorului competent;
e) să nu se apropie de celelalte persoane cercetate în cauză și de persoane menționate în ordonanță și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului ZGONEA VALERIU-ȘTEFAN și suspectului DOBRICĂ DUMITRU li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

 

Reamintim că, în 2013, atunci când era președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea a primit 52.000 de lei pentru a mijloci numirea în funcția de secretar de stat a fiicei omului de afaceri Dumitru Dobrică, Ionela Dobrică. În prezent, Ionela Dobrică (foto jos) este deputat PSD de Buzău, iar în Parlament deține funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor și este membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

Dobrica_Ionela


 

ACTUALIZARE 13:30 - Valeriu Zgonea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor,  a părăsit, miercuri după-amiază, sediul DNA Ploieşti, după aproape trei ore de audieri, el spunând că este vorba despre o anchetă „în stadiu incipient”, fără a da detalii despre motivele pentru care a fost citat în faţa procurorilor. Potrivit unor surse judiciare, Zgonea a fost audiat în calitate de suspect, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Acesta este anchetat pentru că ar fi primit 52.000 de lei mită și a mijlocit numirea într-o funcţie de secretar de stat la ministerul Comunicațiilor a fiicei unui om de afaceri.


 

 

Zgonea, care a deținut și funcția de președinte executiv în PSD, a fost exclus din partid anul trecut după ce a intrat în conflict cu Liviu Dragnea.

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a venit însoţit de avocat, iar la intrarea în sediul parchetului nu a dorit să facă declaraţii presei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri