VIDEO. Liviu Dragnea, iritat de întrebările jurnaliștilor

Data actualizării: Data publicării:
171003_DRAGNEA_ICCJ_024_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Președintele PSD Liviu Dragnea a stat aproximativ patru ore la Curtea Supremă, unde s-a reluat de la zero procesul în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. La ieșire a fost întâmpinat de mai mulți susținători aduși de Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD.

Președintele PSD a fost iritat de întrebările jurnaliștilor în privința grupului de susținători. El i-a acuzat pe unii ziariști de minciună și a insistat că nu a chemat pe nimeni să-l susțină.

Cum puteți să mințiți în felul ăsta? N-am chemat pe nimeni. Nu ştiu cine sunt. Eu am stat în instanţă. Nu ştiu cine i-a chemat nici pe cei de acum, nici pe cei de dimineaţă. Nu pot să plec din cauza dumneavoastră”, a spus Liviu Dragnea.

În urmă cu câteva ore, Liviu Dragnea a fost întâmpinat cu cătușe de către un grup de contestatari.

Am aflat de la televizor despre acest proces, am aflat că aici este vechea echipă de manifestanţi de profesie şi, la partid fiind, am luat câțiva colegi şi am venit aici. Suntem alături de Liviu Dragnea”, a spus Codrin Ştefănescu.

A adăugat că oamenii care au venit să-l susțină pe președintele partidului sunt „pesedişti vechi, unii sunt eroi ai Revoluţiei”.

Procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman, a fost reluat de la zero la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Decizia reluării acestui proces a fost luată în 5 septembrie, în condiţiile în care judecătoarea Anamaria Dascălu se va pensiona şi nu va mai face parte din completul căruia i-a fost repartizat acest dosar, fiind înlocuită de Constantin Epure. Astfel, a fost invocată o decizie a CEDO, fiind pusă în discuţie din oficiu reluarea procesului. 

În acest dosar, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost  trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. „În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susţine DNA.

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefii din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Bombonica Prodana a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 - 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.

La cererea Bombonicăi Prodana, care a invocat o excepţie de neconstituţionalitate, instanţa supremă a sesizat Curtea Constituţională în privinţa definiţiei abuzului în serviciu. CCR a decis că impunerea unui prag valoric în ceea ce priveşte abuzul în serviciu este de competenţa Parlamentului, precizând că reglementarea valorii pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de abuz în serviciu este necesară pentru delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Ministerul Justiţiei a anunţat că, urmare a deciziei CCR, infracţiunea de abuz în serviciu urmează să fie redefinită, inclusiv prin instituirea unui prag valoric.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...