VIDEO. Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, adus la instanţa supremă cu propunere de arestare preventivă

Data publicării:
160729 bogdan olteanu ICCJ 01 INQUAM Octav Ganea

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reţinut de DNA pentru 24 de ore, a fost adus în jurul orei 14.45 la instanţa supremă, procurorii solicitând arestarea sa preventivă. Cererea va fi judecată de magistratul Angela Dragne, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, notează News.ro.

Procurorii DNA au dispus reţinerea pentru 24 de ore, a viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu, pentru trafic de influenţă, acesta fiind acuzat că, în perioada iulie - noiembrie 2008, când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii lui Liviu Mihaiu pe postul de guvernator al Rezervației Biosferei Deltei Dunării.

Banii au fost remişi de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic, mai arată procurorii. De asemenea, DNA arată că banii au fost trecuți mai întâi printr-un offshore înființat în Bulgaria.

DNA susţine că, în urma diligenţelor depuse de Bogdan Olteanu, persoana respectivă a fost numită, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

De altfel, anchetatorii spun că Bogdan Olteanu a ajuns cu un elicopter în localitatea unde se afla Sorin Ovidiu Vântu în Deltă, apoi a urmat o perioadă lungă în care fostul președinte al Camerei Deputaților a făcut lobby pentru numirea lui Liviu Mihaiu. Anunțul privind numirea jurnalistului a fost făcut chiar de Bogdan Olteanu, deși acesta nu avea astfel de atribuții.

Procurorii menţionează că în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Citiți și

Interesele lui S.O.Vîntu în Deltă | Liviu Mihaiu: Nu ştiam că Petromservice e a lui

Reacția BNR după reținerea lui Bogdan Olteanu

Declaraţia de avere a viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), joi noapte, pentru că ar fi solicitat şi primit de la un om afaceri, în 2008, când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, un milion de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării, anunţă DNA.

Potrivit unor surse judiciare, lui Olteanu i-ar fi fost dusă suma de două milioane de euro cash, de la Sorin Ovidiu Vîntu, printr-un intermediar, după ce cei doi se întâlniseră la proprietatea omului de afaceri, în Delta Dunării.

Din această sumă, un milion de euro i-ar fi revenit lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei.

De asemenea, surse judiciare spun că Olteanu ar fi recunoscut în faţa procurorilor că s-ar fi întâlnit cu Vîntu, dar nu şi că ar fi primit bani de la acesta.

Sorin Ovidiu Vîntu - condamnat la şase ani şi două luni de închisoare în dosarul delapidării Petromservice - a fost adus, joi, de la Penitenciarul Rahova la DNA, pentru a fi audiat într-un dosar de cumpărare de influenţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri