Emmanuel Macron va veni în România

Data actualizării: Data publicării:
original_intalnire_cu_presedintele_frantei_-_23_iunie_2017_1 iohannis macron

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o întâlnire bilaterală cu omologul său francez, Emmanuel Macron, afirmând la final că aceasta a fost „foarte, foarte bună” şi s-a convenit ca România şi Franţa să colaboreze în vederea întăririi unor formate europene. Iohannis a spus că au fost abordate teme precum Schengen, bugetul zonei euro şi situaţia muncitorilor detaşaţi.

ACTUALIZARE 12.14. Președintele Klaus Iohannis l-a invitat pe omologul său francez, Emmanuel Macron, în vizită în România. Invitația a fost acceptată. Nu a fost stabilită încă data la care va avea loc această viziă.

original_intalnire_cu_presedintele_frantei_-_23_iunie_2017_2iohannis macron
original_intalnire_cu_presedintele_frantei_-_23_iunie_2017_2iohannis macron

Foto: Presidency.ro


ACTUALIZARE 11:23 - Întâlnirea între cei doi șefi de stat s-a încheiat. Klaus Iohannis a declarat că întrevederea a fost foarte bună și au fost abordate teme importante pentru România. S-a discutat despre Schengen, despre detașarea muncitorilor din este în Europa de Vest. „Am convenit să lucrăm împreună pentru a întări formate europene, am propus ca proiectul bugetului zonei euro să fie deschis și pentru noi, chiar dacă acum nu suntem mebmbri ai zonei euro, dar avem acest obiectiv”, a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai afirmat după întâlnirea bilaterală cu omologul său francez, Emmanuel Macron, că a discutat „foarte pe scurt” şi despre situaţia din România, dând asigurări că ţara este stabilă şi că nu este „o problemă” faptul că se schimbă Guvernul.

„Eu îi asigur pe toţi cu care mă întâlnesc că România este stabilită şi chiar dacă în momentul de faţă se lucrează la formarea unui nou Guvern nu afectează procesele în care este implicată România”, a spus preşedintele. El a precizat că acest subiect a fost discutat „foarte pe scurt”.

Şeful statului a adăugat că astfel de teme le abordează din proprie iniţiativă.

„E important să spun partenerilor de discuţii că suntem o ţară stabilă. Nu e o problemă dacă se schimbă Guvernul”, a mai spus Iohannis.


Raluca Lunculescu, trimis special Digi24 la Bruxelles: Ştim că aderarea la Spaţiul Schengen va fi unul dintre subiectele abordate la întâlnirea cu Emmanuel Macron, subiect abordat şi la Berlin, cu cancelarul Angela Merkel.

Klaus Iohannis și Emmanuel Macron s-au văzut și și-au strâns mâna la summit-ul NATO de luna trecută, care atunci nu s-au așezat la discuții.
Acum este o bună ocazie să se cunoască și să stabilească priorităţile de cooperare bilaterală și în UE.

Astăzi, în ultima zi a Consilului se va discuta despre situaţia economică şi despre migraţia ilegală. Liderii europeni încearcă să găsească soluții pentru limitarea numărului de imigranţi care ajung în Europa prin Marea Mediterană.

Citiţi şi: Cum şi-a început Macron relaţia cu România chiar înainte de a deveni preşedinte

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri