A. Pleşu: O voce severă împotriva venirii Regelui a fost Petre Roman

Data actualizării: Data publicării:
plesu

Ion Iliescu ar fi acceptat sosirea Regelui Mihai, în decembrie 1990. Cel care s-a opus însă, definitiv, a fost premierul de la acea vreme, Petre Roman. A mărturisit-o Andrei Pleşu, invitatul emisiunii „În faţa ta”, membru în repectivul cabinet.

În urma acestei decizii, Andrei Pleşu a şi demisionat de la şefia Ministerului Culturii, fiindcă Petre Roman îşi asumase o decizie în numele Guvernului fără să-şi consulte colegii. Dintre aceştia, unul singur i-a dat de înţeles demisionarului că îi respectă decizia: generalul Victor Stănculescu.

Andrei Pleşu: „La vestea sosirii regelui s-a creat o dezbatere internă. Brucan i-ar fi spus lui Iliescu <vă spun care e cea mai simplă metodă de a dezamorsa aces posibil scandal: duceţi-vă la aeroport, primiţi-l ca pe un fost şef de stat şi o să vedeţi că lucrurile trec neobservate> şi se pare că preşedintele Iliescu ar fi fost gata să accepte acest sfat, numai că a existat o opoziţie din partea Executivului. O voce severă împotriva venirii regelui a fost Petre Roman”.

Citiți și: 

Reacția lui Petre Roman, acuzat că s-a opus revenirii la monarhie în 1990

Nu a fost Iliescu. Cine s-a opus venirii Regelui în țară, în 1990

E. Hurezeanu: Gorbaciov nu s-ar fi opus monarhiei în România, ci altcineva de la București

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri