417 secţii de votare în străinătate

Data publicării:
vot wembley

Alegerile de duminică sunt primul test pentru votul prin corespondenţă. Din cei 3,5 milioane de români stabiliţi în străinătate, aproape 9.000 au cerut să primească buletinul de vot acasă, prin poştă. Ministerul de Externe a încercat să compenseze situaţia prin înfiinţarea a 417 secţii de votare în străinătate, nu număr record.

Potrivit Ministerului de Externe, cozile de acum doi ani, de la alegerile prezidenţiale, nu ar trebui să se repete acum, la alegerile parlamentare. Românii din diaspora au, în premieră, posibilitatea să voteze prin corespondenţă. Plicurile ar fi trebuit trimise deja, pentru că vor fi luate în considerare doar cele care ajung în ţară până mâine la miezul nopţii. Duminică vor fi deschise şi 417 secţii pentru românii care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Cele mai multe sunt în Italia - 73, Spania - 53, Republica Moldova, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Germania. La alegerile prezidenţiale din 2014, în străinătate au fost deschise 294 de secţii de votare.

Ionuţ Vâlcu, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe: „Au fost trimise deja 1.993.930 de buletine de vot, din care jumătate sunt pentru Senat şi jumătate pentru Camera Deputaţilor. Numărul buletinelor de vot a fost stabilit pe baza estimărilor realizate de misiunile diplomatice.”

Este foarte important ca românii să aibă asupra lor acte valabile. Chiar dacă votează la misiuni diplomatice, nu există posibilitatea să le fie eliberate în ziua respectivă documente de identitate.

Ionuţ Vâlcu, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe: „Doar aceia care pot demonstra că au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota. Cetăţenii români care locuiesc în România şi care se află temporar în străinătate nu îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile din străinătate. În schimb, un cetăţean român cu domiciliul sau reşedinţa în Austria poate vota în Germania.

Pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, la secţiunea Alegeri Parlamentare 2016, există o listă cu toate secţiile de votare şi adresele aferente, precum şi informaţii cu privire la documentele necesare pentru a vota în fiecare ţară.

Din cauza diferenţelor de fus orar, alegerile în diaspora vor începe sâmbătă la ora 20:00, ora României, în Noua Zeelandă, şi se vor încheia luni dimineaţă, când se vor închide secţiile de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite. Orarul de vot în fiecare ţară este acelaşi ca în România, adică în intervalul 7:00 – 21:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri