Principala temă a campaniei electorale: premierul

Data publicării:
guvern sediu-2

Sunt alegeri duminică şi încă nu ştim care sunt opțiunile de prim-ministru. Este o premieră.PSD nu și-a nominalizat prim-ministrul. Iar liberalii susțin un șef de guvern din afara partidului. O altă premieră, așadar. Reticența PSD vine din declarațiile președintelui care a anunțat că nu va desemna un premier cu antecedente penale.

Criteriile de integritate sunt, cum se zice, self-evidente. În niciun caz nu voi desemna o persoană care este urmărită penal sau condamnată penal”, declara președintele Klaus Iohannis la 4 octombrie 2016.

Replica social-democraţilor nu s-a lăsat aşteptată. Împreună cu politicienii ALDE, l-au acuzat pe şeful statului că nu ar respecta Constituţia, în caz că nu-l va desemna pentru şefia Palatului Victoria pe cel susţinut de majoritatea rezultată după alegeri.

Premierul Dacian Cioloş a propus Platforma România 100, care cuprinde principalele direcţii ce ar trebui urmate de viitorul Cabinet. Liberalii susţin continuarea mandatului actualului premier, în ciuda refuzului acestuia de a candida în alegeri. Poziţia liberalilor e împărtăşită şi de Uniunea Salvaţi România.

Este cea mai corectă soluţie să susţinem candidatura lui Dacian Cioloş. Şi singura soluţie corectă ca Partidul Naţional Liberal să câştige aceste alegeri”, spunea președintele PNL, Alina Gorghiu, la 2 noiembrie 2016.

„Uniunea Salvaţi România îl suţine pe Dacian Cioloş pentru un nou mandat de prim-ministru după alegerile parlamentare”, anunța și Nicușor Dan, la 19 octombrie 2016.

PSD refuză deocamdată să-şi asume un nume de premier.

Orice program de guvernare poate fi pus în practică de un prim-ministru bun, pregătit şi care ştie acest program de guvernare, care a lucrat la el şi care l-a înţeles. Eu am lucrat la el, Victor Ponta a lucrat la el, Bănicioiu a lucrat la el, Teodorovici, Rovana Plumb, Marius Nica, Mihai Fifor, mai mulţi colegi”, puncta Liviu Dragnea, liderul social-democraților, la 11 noiembrie.

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor are o propunere clară: Călin Popescu Tăriceanu. Acesta este, însă, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă.

„Sunt singurul fost prim-ministru care astăzi candidează din nou din partea unui partid aspirând la această poziţie. Apoi, evident, este experienţa pe care am dobândit-o”, explica Tăriceanu, la 20 noiembrie, de ce se justifică nominalizarea sa.

PMP şi-a asumat public susţinerea lui Traian Băsescu pentru funcţia de prim-ministru.

Ne trebuie un premier cu experienţă, cu bună cunoaştere a statului, cu bună cunoaştere a politicii externe, cu bună cunoştere a instituţiilor internaţionale. Profilul meu este cel mai bun pentru funcţia de premier”, declara fostul președinte la Digi24 încă din vara anului 2016.

După alegerile din 11 decembrie, preşedintele va desemna un premier în urma consultărilor cu partidele parlamentare. Propunerea preşedinteluui trebuie votată de Legislativ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri