Aleșii vor un drapel mai mare pe Palatul Parlamentului

Data publicării:
drapel palatul parlam

Drapelul arborat pe Palatul Parlamentului este prea mic şi ar trebui înlocuit. Este noua preocupare a aleşilor. Experţii tehnici de la Parlament spun însă că sistemul de prindere actual nu poate susţine un steag mai mare.

„Suntem în Piaţa Constituţiei şi de aici se vede cât de cât drapelul. Este adevărat că este unul mult prea mic faţă de dimensiunile clădirii. Administratorii clădirii spun că de câte ori au arborat un drapel mai mare acesta a fost sfâşiat de vânt”, relatează Toma Petcu, reporter Digi24.

Cu toate acestea, aleșii cred că trebuie să mai facă o încercare.

Cotele drapelului arborat să fie la dimensiunile la care să impună și respect și admirație și conștiință națională și putere”, afirmă Ion Vela, senator PNL.

Doar că actualul sistem de prindere nu poate susţine un drapel mai mare şi ar trebui înlocuit. În 2004 s-a făcut o primă evaluare şi atunci costurile ajungeau la aproximativ 50.000 de euro.

Eu cred că ea poate fi mult mai mică, se poate face o analiză, de 14, 15 ani au apărut alte soluții tehnice mai eficiente, mai ieftine”, spune Ion Vela, senator PNL.

„O altă variantă, care în acest moment nu prea este luată în considerare, ar fi ca pe peluza Parlamentului, pe spaţiul verde să fie construit un soclu pe care să fie instalat un steag de mari dimensiuni”, spune Toma Petcu, reporter Digi24.

Aşa că, Biroul Permanent al Senatului a decis să facă o nouă analiză pentru a vedea cât ar costa amplasarea unui steag falnic pe Parlament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri