Buget uriaş pentru Televiziunea Publică

Data actualizării: Data publicării:
SANYO DIGITAL CAMERA
SANYO DIGITAL CAMERA

Televiziunea publică va primi, potrivit proiectului de buget ajuns în dezbatere publică, 950 de milioane de lei.O creştere cu 662% faţă de 2016, când TVR avea doar 124.7 milioane de lei la dispoziţie.

 

Alocația bugetară preia finanțarea televiziunii publice după ce taxa radio-tv, plătită obligatoriu pe factura de electricitate, a fost eliminată.

Banii pe care TVR îi va primi în acest an vor acoperi, mai ales, datoriile acumulate în anii trecuţi. Televiziunea publică emite pe şase canale şi are 5 studiouri teritoriale.

De asemenea, Societatea Română de Radiodifuziune are un buget de 383 milioane lei, aproape dublu (+98,6%) faţă de 2016. 

Celelalte instituţii au bugete cu modificări mai puţin importante faţă de 2016:

- Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) - 15,85 milioane lei (+3,15%)

- Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) - 9,85 milioane lei (+3,2%)

- Academia Română - 386,4 milioane lei (+2,1%)

- ANSVSA - 693,8 milioane lei (+8,7%)

- Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Anticomunişti în perioada 1945-1989 - 2 milioane lei (-2,2%)

- Oficiul Naţional de Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor - 14,8 milioane lei (+6,6%)

- Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) - 10,2 milioane lei (+2,2%)

- Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminărrii - 5,3 milioane lei (-8,2%)

- Agerpres - 21,8 milioane lei (+7,2%)

- Institutul Cultural Român (ICR) - 36,45 milioane lei (+4,2%)

- Autoritatea Electorală Permanantă - 19,2 milioane lei (-7,7%)

- Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal - 4,58 milioane lei (-3,8%)

- Consiliul Economic şi Social - 7,88 milioane lei (+69,2%)

- Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor - 10,98 milioane lei (-0,8%)

- Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - 18,6 milioane lei (+3,1%)

- Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) - 18,8 milioane lei (+3,2%)

- Academia Oamenilor de Ştiinţă din România - 7,25 milioane lei (+1,2%)

- Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei - 2,4 milioane lei (+141%).

Citește și:

Buget 2017 | Bani mai puțini la Educație. Cum se împart banii pentru celelalte domenii

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri