C. Pîrvulescu: K. Iohannis încearcă să explice că e atent la ce se întâmplă în ţară

Data publicării:
cristian pirvulescu digi

„Preşedintele spunea că noi, alegătorii, putem schimba ceva, că problemele de integritate ţin de calităţile persoanei, manifestându-şi deziluzia că unii alegători nu au ţinut cont de criteriile de integritate.

Preşedintele a dat un mesaj, l-a dat târziu, a aşteptat să treacă o săptămână de la închiderea urnelor. Analiza putea fi făcută şi înainte. Nimic nu s-a schimbat de acum o săptămână. Ştiam atunci ce s-a întâmplat la Baia Mare, Braşov, Craiova. Preşedintele încearcă să explice că este atent la ce se întâmplă în ţară.

Preşedintele intervine rar şi nu suficient de decisiv. Este, din punct de vedere constituţional, fără prerogative importante, dar poate să indice societăţii anumite subiecte de dezbatere. Este stilul său, este greu să repari însă post factum.

Este o problemă de mesaj, poate nici el n-a fost convigător”, a comentat politologul Cristian Pîrvulescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj către alegători, spunând că el poate cere reformarea partidelor, dar că singur nu va reuşi acest lucru, ci doar alegătorii prin vot poate determina partidele să adopte şi să respecte criteriile de integritate. ”Votul este instrumentul prin care partidele pot fi obligate să devină mai bune, mai performante, să aibă politici mai bune, să aibă criterii de integritate pe care le respectă”, a afirmat preşedintele.

”Eu pot să invit partidele să se reformeze, pot să vorbesc despre reformarea clasei politice, dar singur nu pot face acest lucru. Dumneavoastră, alegătorii, trebuie să schimbaţi prin vot felul în care acţionează partidele politice”, le-a transmis preşedintele Iohannis alegătorilor.

El a spus că insistă pe criteriul integrităţii, pentru că este ”extrem de important”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri