Călin Popescu Tăriceanu: TAROM-ul nostru merge în picaj

Data actualizării: Data publicării:
tariceanu ALDE Facebook

Președintele Senatului consideră că problema companiei TAROM trebuie rezolvată la nivel tehnic de către Executiv, și nu necesită în prealabil o consultare politică în cadrul coaliției de guvernare. 

Directorul general al TAROM și-a dat, luni, demisia din funcție, după ce în prealabil a discutat cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în cadrul unei întâlniri pe care au avut-o la Palatul Victoria. Întâlnirea a avut loc în contextul în care șeful Executivului a dispus ca, începând de luni, Corpul de control al prim-ministrului să efectueze verificări la TAROM.

Solicitat să comenteze demisia șefului TAROM, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că este o problemă care nu ține de competența Parlamentului decât în măsura în care sunt necesare unele schimbări în legislație. „Situația companiei este în atenția ministrului Transporturilor și a prim-ministrului. După cum știți, nu trebuie să vă așteptați ca Parlamentul să aibă aici un rol principal. Dacă vor exista însă necesități de modificare a legislației în ceea ce privește funcționarea companiei, sigur că Parlamentul se poate implica”, a declarat Tăriceanu. Totodată, întrebat dacă are ceva să-i reproșeze ministrului Transporturilor, Tăriceanu a repetat că nu e de resortul lui.

Totuși, președintele Senatului vede unele soluții pentru redresarea companiei aeriene de stat. „Trebuie pus un management profesionist, care să fi lucrat în domeniul aviației, un consiliu de supraveghere cu oameni cu experiență, pentru că în această perioadă de timp, în care este, după cum vedeți, o explozie a transporturilor aeriene. Apar companii noi, companiile existente prosperă și se dezvoltă...numai TAROM-ul nostru merge în picaj”, a comentat Călin Popescu Tăriceanu arătând ce ar putea fi îmbunătățit.

Pe de altă parte, liderul ALDE nu consideră că problema TAROM trebuie să fie discutată în coaliția de guvernare, la nivel politic, ci soluțiile trebuie să vină din partea executivului.

„Cred că aceste chestiuni care țin de resortul Executivului trebuie abordate de Executiv. Nu cred că acesta este unul dintre subiectele care trebuie discutate la nivelul coaliției. Nu înseamnă că nu ne preocupă, dar probabil că prim-ministrul și ministrul de resort vor analiza situația și ne vor informa despre măsurile pe care urmează să le ia”, a mai declarat președintele Senatului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri