Cât câștigă liderii marilor partide

Data publicării:
DRAGNEA 170629_PLEN_CABINET_TUDOSE_05_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam/Octav Ganea

Calculele politice ies sau nu ies, dar socotelile din finanţele personale ale liderilor nu arată rău deloc. Liviu Dragnea a avut, anul trecut, venituri de aproape un milion de lei. Ca fost preşedinte, Traian Băsescu primeşte o indemnizaţie de aproape 140.000 de lei. Călin Popescu Tăriceanu rămâne cel mai bogat şef de partid, iar Kelemen Hunor câştigă mai mulţi bani de la partid decât de la Parlament. Toate acestea reies din cele mai recente declaraţii de avere ale liderilor principalelor partide parlamentare.

Liderul PSD a obţinut anul trecut 220.00 de lei dintr-un contract de închiriere şi 630.000 de lei din vânzarea unui imobil şi a unui teren în Turnu Măgurele. Peste, vin 77.000 de lei - indemnizaţia de deputat. Liviu Dragnea are plasamente la hotel Turris de 80.710 de lei si 460.110 de lei. Anul trecut a primit donaţie din partea nepoţilor un BMW X5 fabricat în 2009.

Traian Băsescu primeşte o indemnizaţie ca fost preşedinte de 139.200 de lei pe an, dar şi o pensie de 37.956 de lei. Traian Băsescu a rămas doar cu un apartament de 250 de mp în Capitală, după ce a încasat 38.000 de euro din vânzarea altui apartament. În conturile sale se află 685.962 de lei, 58.323 de dolari şi 67.080 de euro. În 2015, Ioana Băsescu, fata cea mare a fostului preşedintelui, i-a returnat un împrumut în valoare de 565.000 de lei.

Şapte locuinţe şi şapte maşini are Călin Popescu Tăriceanu. În ultimul an, el a moştenit două apartamente. Anul trecut, a câştigat 189.353 de lei de la Senat, dar şi 38.400 din închirierea unui apartament. Rămâne însă cu datoria din campania prezidenţială din 2014 de 247.907 de lei. La capitolul plasamante, găsim cinci împrumuturi acordate în nume personal, dar şi o cesiune drepturi pentru Pădurea Valea Lungă din judeţul Dâmboviţa în valoare de 250.000 de euro. În conturile preşedintele ALDE se găsesc 162.454 de lei, 14.518 lei, 7.948 de dolari, dar şi 284.877 plasaţi în mai multe fonduri de investiţii.

Kelemen Hunor primeşte mai mulţi bani de la partid, decât de la Parlament. Calitatea sa de preşedinte al UDMR i-a adus anul trecut un venit de 62.700 de lei, în timp ce de la Camera Deputaţilor a primit 62.651 de lei. Kelemen Hunor şi-a cumpărat împreună cu soţia o casă în Cluj, de aproape 120 de mp. La capitolul datorii, apare un credit ipotecar de 260.000 de lei. Cei doi mai au împreună alte trei case, într-una deţinând doar 40% din aceasta.

Nicuşor Dan a primit anul trecut pentru precampania şi campania electorală de peste 275.000 de lei de la o firmă. Fostul preşedinte USR a obţinut anul trecut venituri de 30.000 de lei de la Institutul de Matematică. În total, are datorii de aproape 100.000 de euro. Şi nu are niciun imobil proprietate personală.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, nu şi-a depus declaraţia de avere deoarece nu este parlamentar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri