Comisia SRI vrea modificarea legilor securităţii

Data actualizării: Data publicării:
tutuianu2

Comisia pentru controlul SRI va începe dezbaterea privind modificarea Legilor siguranţei naţionale, inclusiv a regulamentului propriu de funcţionare, a anunţat, marţi, şeful Comisiei, Adrian Ţuţuianu, care a precizat că printre propuneri se află actualizarea cadrului legal, dar şi eficientizarea funcţionării SRI, inclusiv prin limitarea mandatului directorului la 4 ani.

Comisia a înfiinţat o subcomisie, formată din Adrian Ţuţuianu, Verestoy Attila şi Cezar Preda, care să modifice Regulamentul Comisiei de control, dar se va lucra şi asupra modificării şi completării Hotărârii Parlamentului 30/1993, care stabileşte clar care sunt atribuţiile comisiei, relatează News.ro.

"Sunt acte foarte vechi şi care nu ţin cont de ce s-a întâmplat după 1993. Toţi membrii Comisiei vor analiza Hotărârea respectivă, vor face propuneri de completare şi modificare. Ne-am propus ca în maximum 4 săptămâni să fim în măsură să prezentăm Parlamentului un proiect de hotărâre", a spus Ţuţuianu.

El a precizat că acum comisia nu are drept de a propune iniţiative legislative, fiind posibilă introducerea acestei prevederi în noua Hotărâre. Ţuţuianu a spus că vechiul mecanism, prin care era înfiinţată o comisie specială pentru modificarea Legilor siguranţei naţionale, nu a funcţionat.

"Vom lucra în cadrul comisiei pornind de la propunerile legislative pe care le avem la legislaţia specifică, începând cu Legea securităţii naţionale, Legea de organizare şi funcţionare a SRI, o lege privind Statutul ofiţerului de informaţii, legea privind terorismul şi aşa mai departe. Vom lucra pornind de la ce avem şi solicitând puncte de vedere de la toate autorităţile şi instituţiile care sunt interesate de asemenea acte normative. Mă refer aici la CSAT, la SRI, la alte instituţii", a spus el.

Ţuţuianu a precizat că este nevoie ca aceste legi să fie modificare deoarece s-au schimbat fundamental realităţile economice, sociale, politice, precum şi ameninţările.

"Întreg cadrul legislativ trebuie adus la zi. Sunt unele de natură tehnică, dar sunt şi lucruri care ţin, să spun, de organizarea acestor instituţii. Spre exemplu, am făcut o afirmaţie la întâlnirile precedente, care este durata mandatului directorului SRI, care este durata mandatului pentru adjuncţi, pentru că nu avem o limită de timp. Poate sau nu să ocupe mai multe mandate? Câte?", a spus el.

Ţuţuianu a adăugat că, din punctul său de vedere, un mandat de 4 ani precum şi o limită de 2 mandate ar fi binevenită.

"Dacă mă întrebaţi pe mine cred că am putea să avem mandat de 4 ani. E o opinie personală, nu însuşită politic sau a Comisiei. Cred că un mandat de 4 ani pentru directorul SRI, pentru adjuncţi, este util. Cred că am putea stabili că două mandate, aşa cum ar preşedintele, înseamnă maximum. Acestea sunt variante de lucru", spus şeful Comisiei SRI.

Alte propuneri vizează modificarea competenţelor Comisiei în privinţa raporturilor cu SRI.

Întărirea atribuţiilor comisiei, un control mai efectiv, mai de profunzime în activitatea SRI, dreptul de a iniţia propuneri de acte normative, posibilitatea de a intra, aşa cum este în altă parte, colegii mei au adus în atenţie diferse situaţii de drept comparat, mai mult în activitatea SRI şi a fi mai lămuriţi. Acum avem ca modalităţi de verificare a SRI informarea, raportul şi audierea. Sunt mai multe chestiuni care le vom discuta", a spus el.

Ţuţuianu a adăugat, răspunzând unei întrebări, că "poate fi o temă" şi propunerile privind posibilitatea ca această Comisie să propuneă schimbarea şefului SRI în anumite situaţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri