Cum au votat eurodeputaţii români rezoluţia care critică Guvernul PSD. Votul care a atras atenţia

Data publicării:
discurs dancila parlamentul european_govro (4)
FOTO: Guvernul României

Europenii fac front comun împotriva politicilor PSD. Cu puţin timp înainte de cele mai dure reproşuri adresate vreunui guvern de la intrarea în Uniunea Europeană, Cabinetul Dăncilă a mai primit o condamnare politică la acelaşi nivel. Parlamentul Uniunii Europene a votat o listă cu 13 puncte critice şi tot atâtea recomandări pentru a readuce pe linia de plutire justiţia şi statul de drept de la noi. Important de reţinut este că europarlamentarii de acord cu rezoluţia au fost de trei ori mai mulţi decât cei care au votat împotrivă.

În primul rând, Parlamentul European se declară profund îngrijorat de modificările din Justiţia din România. E vorba despre Legile Justiţiei şi de modificarea Codurilor Penale. Ei bine, Parlamentul spune despre aceste modificări că pun în pericol lupta anticorupţie şi separaţia puterilor din România. Pe tema protocoalelor secrete, eurodeputaţii îndeamnă România să aibă un control parlamentar mai eficient al activităţii Serviciilor.

Dincolo de Justiţie şi Servicii, Parlamentul vorbeşte şi despre ce s-a întâmplat astă-vară în Piaţa Victoriei. Rezoluţia condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată din 10 august şi cere o anchetă transparentă, eficientă şi imparţială.

Aleşii europeni mai avertizează că noua lege privind finanţarea şi funcţionarea ONG-urilor ar putea intimida societatea civilă, cea care a avut un rol cheie de condamnare a abuzurilor puterii de la Bucureşti.

Rezoluția a trecut cu 473 de voturi pentru. Voturile contra și abținerile nu ajung nici la 200. Practic, s-au opus doar euroscepticii, pesediştii şi, din rândul Popularilor Europeni, eurodeputaţii din partidul lui Viktor Orban. De asemenea, de remarcat că principalii lideri ai parlamentului european, chiar şi cel al socialiştilor, au votat pentru rezoluţie.

Cum au votat eurodeputaţii români

Cei de la VoteWatch.eu tocmai au terminat centralizarea voturilor. Poate deloc surprinzător, chiar dacă colegii lor de familie politică europeană au votat în număr mare pentru rezoluţia care critică Guvernul PSD, românii au votat împotrivă. La fel au făcut şi eurodeputaţii ALDE.

De cealaltă parte, eurodeputaţii din grupul Popularilor Europeni, familie politică din care face parte şi preşedintele Iohannis, au votat pentru rezoluţia de azi. Cu o excepţie interesantă. E vorba despre europarlamentarul Ramona Mănescu, singura româncă din Grupul Popularilor Europeni care nu a susţinut rezoluţia. Foarte interesant de remarcat un numitor comun în felul în care românii au criticat ce s-a întâmplat azi la Strasbourg.

Renate Weber, europarlamentar ALDE: „Am votat împotriva rezoluţiei, pentru că e superficială şi profund nedreaptă”.

Maria Grapini, europarlamentar S&D, PSD: „Nu am votat rezoluţia, pentru că e o rezoluţie a ipocrizie. Nu e o rezoluţie privind statul de drept în România. De ce doriţi să fie pusă ţara mea la colţ? Pentru că nu vrea să accepte să fie ţară de mâna a doua. Pentru că vreţi să ne daţi reţete care nu le aplicati în ţara voastră. De ce nu exportaţi ceea ce ne puneţi în rezoluţie la voi acasă? De ce nu se aplică aceeaşi unitate de măsură? Sunt revoltată şi consider că e o insultă la adresa ţării, a poporului meu”.

Norica Nicolai, europarlamentar ALDE: „Şi românii sunt cetăţeni europeni şi cred că niciun cetăţean european nu poate vota în favoarea ipocriziei, a dublului standard şi al hegemoniei. Dublu standard pentru că ne reproşaţi că nu-l lăsăm pe preşedinte să numească procurorii. Dar în Polonia reproşaţi că-l lăsăm pe preşedinte să numească procurorii”.

Mircea Diaconu, europarlamentar independent, ALDE: „Se foloseşte foarte des termenul îngrijorare. Îngrijorat sunt şi eu. În toate democraţiile mari europene, extremismele, xenofobia, naţionalismul au ajuns până în PE şi foarte aproape. Timp în care e o problemă mare şi o îngrijorare cu România. Mă tem că alta trebuie să fie îngrijorarea, pentru că riscăm să se dărâme şandramaua”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri