Dispută în Parlament pentru șefia ICR

Data publicării:
parlament

Partidele parlamentare au declanşat bătălia pentru şefia ICR. Printre propuneri se numără o creatoare de modă susţinută de PSD, un profesor universitar propus de PNL şi un coregraf care se bucură de sprijinul celor de la USR.

Liberalii îi cer creatoarei de modă Liliana Ţuroiu să se retragă din competiţia pentru conducerea ICR, avertizând-o că a fost păcălită de social-democraţi. PNL îl susţine pe profesorul universitar Radu Carp pentru această funcţie.

Raluca Turcan, preşedinte interimar al PNL: E foarte posibil ca doamna să fi fost păcălită şi să i se spună că dacă are haine frumoase poate că în fruntea ICR-ului ar putea să şi le promoveze mai bine

Una e să fii un creator de modă, cu haine admirate, inclusiv de mine, şi una e să ajungi în fruntea unei instituţii de cultură şi unde să militezi pentru interesele culturale ale României.

Liviu Dragnea apără în schimb propunerea, mai ales că Liliana Ţuroiu, lector la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, e născută în Teleorman.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: I-aţi citit CV-ul? Sunteţi la curent cu toate activităţile culturale, proiectele culturale organizate şi realizate atât ţară, cât şi în afara ţării de această doamnă?

USR consideră, la rândul său că a sosit timpul pentru un suflu nou în fruntea ICR.

Vlad Alexandrescu, senator USR: Foarte multe din ICR-urile din străinătate nu mai au directori şi nu mai au directori din neglijenţa organizaţională a PSD-ului din ultimul an, ultimul an şi jumătate, care nu a mai numit alţi directori în funcţie.

Ei îl propun pe coregraful Cosmin Manolescu pentru a relansa instituţia.

Cosmin Manolescu, coregraf, propunere USR pentru ICR: Cred că ICR-ul trebuie să redevină o instituţie fanion, care să promoveze cultura românească, creatorii români şi, în general, tot ce ţine de spiritualitatea românească

Noul preşedinte al ICR urmează să fie votat de plenul Senatului, unde majoritatea PSD - ALDE deţine o majoritate de aproape două treimi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri