Florin Iordache a primit un plic cu o substanță suspectă

Data actualizării: Data publicării:
florin iordache

Plic suspect primit în Parlament. A ajuns pe adresa comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei şi îl avea ca destinatar pe Florin Iordache. Plicul suspect conţinea un praf de culoare albă, de natură neidentificată. A fost preluat de angajaţii Serviciului de Pază şi Protecţie, iar acum se fac verificări pentru a se stabili ce este, cu exactitate.

Florin Iordache a fost întrebat de jurnaliști despre incidentul cu plicul. „O  colegă de-a mea a venit și m-a anunțat că la Comisia juridică s-a primit un plic suspect cu o substanță. Eram în Comisie (comisia specială pentru legile justiției - n.r.) și am spus: sesizați pe cine e competent să vadă ce e cu el, cine l-a trimis, ce conține și așa mai departe. Am rugat Secretariatul General să sesizeze, să vadă despre ce e vorba: când s-a primit, unde s-a primit”, a povestit Florin Iordache. 

„Înțeleg că s-a primit la Comisia juridică și conține un praf, dar repet: informațiile pe care le aveți dvs ăștia (sic! - n.r.) sunt”, a mai spus fostul ministru, precizând că el personal nu a văzut plicul.

Întrebat dacă se consideră o țintă, Florin Iordache a negat. „Eu nu consider. E un banal. Îți trimite cineva nu știu ce praf. Nu știu... În sfârșit... Organele abilitate fără îndoială își fac datoria”, a adăugat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri