Înfruntarea orgoliilor între preşedinte şi Putere

Data publicării:
170207_PARLAMENT_IOHANNIS_20_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea

Discursul preşedintelui din Parlament s-a transformat într-un spectacol la care au contribuit ambele părţi. Şefii celor două Camere nu l-au întâmpinat pe şeful statului la sosirea acestuia la Palatul Parlamentului, deşi regulile de protocol aşa ar fi cerut. La rândul său, Klaus Iohannis i-a ironizat pe cei de la PSD şi ALDE şi a glumit pe seama absenţei oricărui reprezentant al Guvernului.

Preşedintele a ajuns la Parlament la ora anunţată, 12:00. A fost întâmpinat la intrarea în clădire de doi reprezentanţi ai Opoziţiei: Cătălin Predoiu, de la PNL, şi Mihai Goţiu, de la USR. Preşedinţii celor două camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu îl aşteptau în sala de plen.

Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor: L-am aşteptat aici, respectuos, în picioare amândoi, am dat mâna cu dumnealui, l-am invitat în interiorul sălii.

Preşedintele a venit cu zâmbetul pe buze şi a glumit cu cei pe care i-a întâlnit pe holurile Parlamentului. Şeful statului şi-a păstrat ironia şi în discurs.

Klaus Iohannis, preşedintele României: M-aş fi adresat şi Guvernului, dar e ocupat. Dar nu-i bai, la ei am fost deja.

Sorin Grindeanu, premierul României: Era normal să fie o invitaţie.

Explicaţia pentru prezenţa premierului şi a oricărui membru al guvernului a venit de la conducerile celor două Camere care au considerat că, atâta vreme cât preşedintele a solicitat să se adreseze parlamentului, nu este cazul să mai invite şi reprezentanţi ai altor instituţii.

Apoi, şeful statului a schimbat tonul.

Klaus Iohannis, preşedintele României: În 11 decembrie PSD a repurtat o mare victorie. După aceea, doamnelor şi domnilor, după aceea, cu o ciudată strategie tip kamikaze, a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societăţii româneşti.

Imediat, parlamentarii PSD şi ALDE au plecat din sală.

Klaus Iohannis, preşedintele României: Aţi obosit deja? Ghinion.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului: În momentul în care tu însuţi esti condamnat pentru modul în care ai obţinut nişte case, ai o problemă că nu ai restituit cei 300.000 de lei statului, nu se ştie dacă ţi-ai plătit impozitele pentru meditaţii nu poţi veni să dai lecţii parlamentarilor sau altora.

Klaus Iohannis, preşedintele României: Preşedinţii celor două Camere, care, nu ştiu... au rămas? Au rămas!

Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor: Mi s-a părut civilizat să stau acolo şi să ascult acest mesaj, cu speranţa, până la ultimele cuvinte, ca vor veni nişte semnale de pace.

La finalul discursului, preşedintele a dat din nou mâna cu Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. A existat şi un scurt dialog.

Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor: I-am spus că sper că vom putea face pace. Dumnealui a spus că speră şi dumnealui.

După plecarea preşedintelui, Călin Popescu Tăriceanu nu şi-a mai putut stăpâni nervii. Iritat de o convorbire telefonică, preşedintele Senatului a răbufnit sub privirile omologului său de la Camera Deputaţilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...