Măsurile adoptate de Guvernul Grindeanu anulează proiectele Guvernului Cioloș

Data actualizării: Data publicării:
sedinta guvern grindeanu

Guvernul PSD-ALDE s-a instalat la Palatul Victoria în urmă cu două săptămâni și o bună parte din măsurile considerate urgente de noul Executiv au vizat eliminarea proiectelor promovate de fostul cabinet tehnocrat. Au fost promovate schimbări substanțiale în domenii cheie, precum educație, sănătate, legislație penală și salarizare. 

Noul ministru al Educației a transmis un ordin prin care directorii de școli care au picat examenul pentru această funcție să revină în exact aceste funcții. Pavel Năstase a emis acest ordin la doar două zile de la învestirea în funcție. Fostul ministru al Educației, Mircea Dumitru, transmisese o directivă, atunci când era el la Palatul Victoria, prin care interzicea tocmai această practică. 

În Sănătate, Guvernul Grindeanu a făcut deja primii pași pentru anularea reformei începută de fostul ministru Vlad Voiculescu. Mai exact, Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, a respins ordonanța de urgență privind reforma în sistemul sanitar promovată de Guvernul Cioloș. Actul normativ era unul apreciat de specialiști, deoarece le interzicea directorilor de spitale să facă parte sau să conducă partide politice sau comerciale și deoarece democratiza accesul la funcția de director de spital. 

Într-o singură ședință de Guvern, noul Executiv a adoptat o serie de măsuri care afectează salarizarea și sistemul de pensii din România. Mai exact, Guvernul a decis creşterea salariului minim cu 16%, creşterea pensiei minime de la 400 la 520 de lei, eliminarea plăţii CASS pentru pensionari, creşterea burselor pentru studenţi și gratuitate la călătoriile cu trenul de la 1 februarie. 

Schimbările pe care vrea să le facă noul ministru al Justiției, Florin Iordache, însă, au scos mii de oameni în stradă la proteste, miercuri seară. Un proiect de ordonanță de urgență trimis spre consultare acum prevede grațierea pedepselor mai mici de cinci ani și un modificarea Codului Penal pentru dezincriminarea abuzului în serviciu la un prejudiciu mai mic de 200.000 de lei.

Cel puțin 3.000 de persoane au protestat în București față de proiectul de ordonanță privind grațierea și modificarea Codului Penal. Sute de persoane au manifestat și în alte mari orașe din țară.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri