Parlamentarii care nu au ratat nicio legislatură

Data actualizării: Data publicării:
vot-parlament

Aproape jumătate din cei 465 de parlamentari care au fost aleși la 11 decembrie au mai experimentat, cel puţin o dată, viaţa de senator sau deputat. În Legislativul care îşi va începe mandatul marţea viitoare, liberalii au cei mai mulţi parlamentari cu vechime. Sunt urmaţi de ALDE, UDMR, PMP şi PSD.

Singura formaţiune politică ai cărei deputaţi şi senatori sunt toţi la primul mandat este Uniunea Salvaţi România. Asta şi pentru că partidul, înfiinţat în urmă cu mai puţin de jumătate de an, a trecut prin primul test electoral parlamentar.

Celelalte formaţiuni care au trecut pragul electoral la alegerile de duminică au chiar şi jumătate dintre mandate ocupate de persoane care nu sunt deloc străine de Palatul Parlamentului.

Veteranii absoluți sunt senatorul UDMR Verestoy Attila și deputatul UDMR Marton Arpad. Intrat în Legislativ în 1990, în primul parlament postdecembrist, Verestoy Attila este acum la al optulea mandat. Parctic nu a ratat nicio legislatură din 90 încoace.

Nici Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, copreşedintele ALDE nu se lasă mai prejos. El este la al şaptelea mandat. La fel şi Varujan Vosganian sau Eugen Nicolicea. Nici ei nu au ratat intrarea în această legislatură.

Alţi parlamentari cu număr mare de mandate sunt social-democraţii Viorel Ştefan şi Ecaterina Andronescu, dar şi Varujan Pambuccian, reprezentant al armenilor din România. Ei tocmai îşi încep al şaselea mandat.

Lista este completată de liberalul Eugen Nicolăescu şi de deputatul UDMR Kelemen Hunor. Ei au mai fost în Parlament în patru legislaturi.

Sunt şi cazuri de deputaţi sau senatori cu experienţă, dar care au luat o pauză de la Parlament, pentru alte funcţii, ca de exemplu, cea de preşedinte al ţării. Traian Băsescu a obţinut un loc de senator, după 16 ani în care a fost ministru, primar şi şef de stat.

Veteranii Parlamentului

  • Verestoy Attila, Marton Arpad, Călin Popescu Tăriceanu, Varujan Vosganian, Eugen Nicolicea
  • Ecaterina Andronescu, Varujan Pambuccian, Eugen Nicolaescu, Kelemen Hunor

Reveniri în Parlament - Traian Băsescu, Corneliu Bichineţ si Renică Diaconescu

(sursa: Digi24 TV)

Citiți și:  LISTA. Cine sunt noii senatori şi deputaţi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri