PNL vrea noi modificări la legea plagiatului

Data publicării:
senatul romaniei - captura

După ce, săptămâna trecută, mai mulţi senatori PNL au votat pentru modificarea legii plagiatului, acum liberalii s-au răzgândit.

Parlamentarii au depus astăzi un proiect legislativ prin care să abroge practic toate modificările votate în plenul Senatului.

Potrivit proiectului, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Ştiinţifice rămâne cel care va analiza sesizările de plagiat, iar universităţile nu vor avea ca atribuţie retragea titlului de doctor.

În plus, proiectul liberalilor propune ca diploma de doctor să nu mai producă efecte juridice, din momentul comunicării dispoziţiei de retragere a titlului.

Între timp însă, în urma deciziei din Senat de săptămâna trecută, preşedintele CNATDCU a demisionat. Viorel Barbu a declarat că nu vrea să conducă „o instituţie decorativă”.

Viorel Barbu era la conducerea CNATDCU din 16 iunie, când a fost ales prin votul membrilor Consiliului. El a fost ales la conducerea CNATDCU după ce în 10 iunie ministrul Educaţiei aprobase noua componenţă a acestui for.

Senatorii au respins, în 10 octombrie, cu 90 voturi pentru, 12 împotrivă şi şase abţineri cererea de reexaminare privind Legea de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, fiind menţinute modificările comisiei de învăţământ, prin care acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor, nu de ministrul Educaţiei, CNATDCU rămânând o instanţă de recurs.

Proiectul a trecut de Senat, în calitate de for decizonal, cu un raport de adoptare în forma iniţială a legii, fiind respinsă cererea de reexaminare a şefului statului, după ce şi la Camera Deputaţilor cererea preşedintelui a fost respinsă, nefiind întrunit numărul necesar de voturi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri