PSD caută majoritate pentru moțiunea de cenzură

Data publicării:
CIOLOS DRAGNEA AGERPRES-1
Foto: Agerpres

Componenţa Parlamentului: 356 deputaţi şi 157 senatori

Majoritatea pentru a trece moţiunea: cel puţin 257 voturi

Pe ce voturi mizează Liviu Dragnea:

PSD: 194 parlamentari

ALDE: 37 parlamentari

UDMR: 23 parlamentari

minorităţi: 17 parlamentari

Total: 271 voturi

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că ia în serios posibilitatea depunerii unei moțiuni de cenzură la adresa Guvernului, după ce a văzut „atâta dispreţ” și „atâta lipsă crasă de informare”, urmând ca luni să aibă o discuție pe acest subiect cu președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

În replică la acuzaţiile PSD cu privire la Codul fiscal, premierul Dacian Cioloş a declarat că problemele privind impozitele plătite de veterani nu sunt provocate de Guvernul său, ci sunt ale celor care au elaborat iniţial actul, şi nu va mai accepta ca cei care au "minat" terenul prin inacţiune sau greşeli să acuze Cabinetul său, care trebuie să tot repare aceste probleme.

„Suntem acuzaţi pe nedrept pentru lucruri care au scăpat, probabil, celor care au elaborat Codul fiscal şi în niciun caz nu e acest Guvern cel care a elaborat Codul fiscal. Noi am elaborat normele metodologice. (...) Aşa cum s-au obişnuit unii, să mineze terenul prin modul în care au planificat sau nu au planificat anumite lucruri în anii trecuţi şi să le pună acum pe umerii tehnocraţilor pentru că e foarte simplu în an electoral. Nu o să mai accept lucruri de genul acesta”, a spus Dacian Cioloş, făcând referire la PSD, care l-a acuzat pentru problemele privind impozitele pe care trebuie să le plătească veteranii.

Premierul a spus că a cerut deja Ministerului de Finanţe să rezolve problema şi să caute soluţii pentru ca veteranii şi familiile lor să plătească în continuare impozitul cu deducerile la care au dreptul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri