Ședință de urgență la PSD, la ora 18.00

Data actualizării: Data publicării:
Sigla-PSD-corel-12

Social-democrații se întâlnesc în această seară, la ora 18.00, într-o ședință de urgență, după eșecul negocierilor cu UDMR pentru susținerea moțiunii de cenzură.

 

Surse din PSD spun că sunt 245 de parlamentari ai coaliției care vor vota pentru demiterea Guvernului Grindeanu. PSD și ALDE au nevoie de 233 de voturi pentru a trece moțiunea. 

Cifrele vehiculate variază de la o oră la alta. În jurul prânzului se vorbea despre 240 de parlamentari pe care se bazează PSD și ALDE. Cert este că moțiunea a fost semnată de 222 de aleși.

Parlamentarii ALDE, partenerii din coaliție ai social-democraților, au avut și ei o ședință de urgență.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat astăzi că Uniunea nu va participa la votul moţiunii din Parlament. Cele trei legi negociate de UDMR și dezbătute ieri în procedură de urgență au fost retrase astăzi de pe ordinea de zi din Parlament.

Pe de altă parte, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că negocierile cu UDMR au fost oprite pentru că cele două partide din coaliție au suficiente voturi și din cauza speculațiilor că s-a făcut „un troc” cu reprezentanții minorității maghiare.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...