Grindeanu apreciază protestele: Sunt foarte creative

Data actualizării: Data publicării:
grindeanu zeghe

Premierul Sorin Grindeanu a remarcat, în discursul său împotriva moțiunii de cenzură - inițiată de USR și PNL, protestele din România față de adoptarea ordonanței 13. El a spus că a văzut „foarte multă creativitate” și că va aprecia „criticile care au în spate argumente”.

Sorin Grindeanu a spus că protestele din ultimele zile nu pot fi ignorate.

„Câteva seri la rând am stat și am urmărit protestele, fiind în sediul Guvernului. Cred că românii care au ieșit în stradă au tot dreptul să își strige nemulțumirea. Dați-mi voie să-mi exprim public aprecierea și modul impecabil în care jandarmii români și-au făcut datoria”, a spus premierul.

Am văzut în aceste zile foarte multă creativitate, atât pe pancarte, atât în lozincile scandate cât și pe Facebook. Am avut ocazia să citesc foarte multe comentarii și mesaje, unele au fost de susținere altele, evident negative. Voi aprecia întotdeauna orice critică, dacă are în spate argumente, dar nu voi accepta ura revărsată asupra familiei și a copiilor. Oamenii politici au datoria să armonizeze opiniile venite din partea societății și să le aducă la un numitor comun. De aceea mă așteptam ca ieri discursul președintelui Iohannis să meargă în aceeași direcție. Avem părinți, soții și copii care au ajusn să-și arunce cuvinte grele. Am auzit pe cineva spunând că părinții sunt la protest la Cotroceni, iar copiii la Palatul Victoria. Nu pot accepta că există două Românii. Acest lucru nu este normal”, a spus Sorin Grindeanu.

Premierul a mai spus că a înțeles nemulțumirea protestatarilor și că a abrogat ordonanța 13. „Nu voi mai accepta nicio inițiativă de acest gen în Guvern”, a mai spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri