Tăriceanu: România a ajuns o parodie de stat de drept. Au protestat până și câinii

Data actualizării: Data publicării:
tariceanu

Controversata Ordonanţă 13 care schimba Codul Penal a fost respinsă de Senat, cu 110 voturi pentru. Preşedintele Senatului şi copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a refuzat să conducă şedinţa. El a mai spus că România a ajuns „o parodie” de stat de drept.

„Suntem în fața unei premiere absolute prin care Senatul urmează să adopte o lege de respingere a unei OUG care este abrogată, deci care nu mai produce efecte juridice. E ceva care pentru mine este inexplicabil”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Eu în calitate de preşedinte nu cred că îmi pot permite sa patronez premiera de care v-am vorbit. Vă anunţ că nu am să votez. Îi rog pe colegii mei din grupul ALDE sa procedeze cum consideră de cuviinţă”, a mai spus el.

Șeful Senatului a mai spus că România a ajuns o „parodie” de stat de drept, în care au protestat până și câinii.

Au făcut mare caz că după ce OUG a fost abrogată trebuie să o mai respingem şi în Parlament. Cred că viziunea unora care sunt aici, cei mai nou veniţi, este să facă cu orice preţ rău. Orice trebuie respins. Dacă mai rămâne ceva care nu e respins, trebuie distrus. Făcând rău până la urmă aţi făcut bine, pentru că s-a dezincriminat abuzul în serviciu”, a mai spus Tăriceanu.

Președintele Senatului i-a criticat din nou pe protestatari și i-a întrebat pe senatori dacă au înțeles care este scopul acestora.

Aţi înţeles de ce a fost toată forfota asta două săptămâni, cu manifestaţii de stradă, cu patimi aprinse, cu invective, cu ultimatumuri? Au venit până şi câinii să protesteze în piaţa publică. Până la urmă, aţi înţeles de ce?”, a spus el.

Nicăieri în UE nu regăsim o parodie de stat de drept cum se regăseşte în România, dar sunt foarte multe ţări care se felicită că în România ne consumăm energiile, ne irosim timpul, în loc să ne mobilizăm cu toţii în jurul unui proiect major de ţară”, a mai spus Tăriceanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri