USR, acuzații la adresa unui vicepreședinte AEP

Data publicării:
nicusor dan digi24
Foto: Digi24

 

Președintele Uniunii Salvați România (USR) a declarat că bănuiește că în spatele anchetei privind finanțarea USR în timpul campaniei electorale se află unul dintre vicepreședinții Autorității Electoral Permanente (AEP), respectiv Constantin Florin Mitulețu - Buică, care ar vrea în acest fel să obțină șefia AEP. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„AEP se comportă abuziv și bănuim că în spatele cererilor aberante pe care ni le adresează se află interesul unui vicepreședinte al instituției, domnul Mitulețu, care vrea să se pună bine cu puterea pentru a obține, în schimb, șefia instituției”, a spus Nicușor Dan, liderul USR. 

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a transmis că există o sesizarea privind o posibilă finanţarea ilegală a USB la alegerile locale și că a fost deschis un dosar în care a fost începută urmărirea penală in rem, pentru faptele de delapidare, spălare de bani şi conflict de interese. 

În replică, Nicuşor Dan a spus că este victima unui linșaj mediatic. 

„Afirm cu responsabilitate că am respectat legea şi că această campanie dusă împotriva noastră este pentru a ne murdări. Nu cred că e întâmplător faptul că, în condiţiile în care Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat clarificări de la toate partidele politice, aşa cum admite public, se vorbeşte doar despre noi. AEP a decis rambursarea către USR a 500.000 de lei, din suma de aproximativ 650.000 de lei solicitată după campania electorală pentru alegerile locale din Bucureşti, ceea ce înseamnă că, pentru suma returnată, nu au existat niciun fel de neclarităţi. AEP nu ne-a rambursat aproximativ 150.000 de lei pentru patru motive. Pentru fiecare din aceste motive am făcut o contestație”, a spus liderul USR. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri